Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Municipal Timișoara, modernizată

Sursă foto: Primăria Timişoara

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara anunță că a încheiat o etapă a lucrărilor de modernizare din clădirea Clinicile Noi, un proces necesar pentru a îmbunătăți condițiile de îngrijire pentru pacienții internați pe Secția de Chirurgie Generală. Acest progres reprezintă doar o parte dintr-un proiect amplu care va continua să aducă îmbunătățiri importante.

 

Lucrările de reabilitare au început în 20 iulie, fiind finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul include lucrări de anvelopare și reabilitare termică, esențiale pentru creșterea eficienței energetice și pentru confortul pacienților internați, transmite Primăria.

În paralel, din fonduri proprii, spitalul a realizat investiții suplimentare în zona destinată secției: au fost amenajate grupuri sanitare în patru saloane, a fost montat tarkett, iar holurile de acces și grupurile sanitare de pe coridor au fost complet zugrăvite. Toate aceste intervenții contribuie la un mediu mai plăcut, mai eficient și mai sigur atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

Pentru a permite intervențiile, în 16 iulie a fost aprobată relocarea temporară a Secției de Chirurgie Generală, de la etajul al II-lea la parter, în spațiul Secției de Chirurgie Oncologică. Mutarea a fost realizată prin reorganizarea circuitelor funcționale și prin restrângerea activității pe durata lucrărilor.

Lucrările aferente modernizării secției de Chirurgie Generală, în valoare totală de apropae 24 de milioane de lei (cu TVA inclus) s-au încheiat în 25 noiembrie. În prezent, echipa de constructori eliberează holul de acces în care au fost depozitate materialele necesare intervențiilor, zonă în care circulația pacienților a fost temporar restricționată.

 

Print Friendly, PDF & EmailPrint Friendly, PDF & Email

Source URL: https://timpolis.ro/sectia-de-chirurgie-generala-a-spitalului-municipal-timisoara-modernizata/


Analyse


2025-12-24 21:50:53

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.