Condiții mai bune pentru micuții pacienți! A fost modernizat compartimentul de transplant din cadrul Secției de Onco-Hematologie a Spitalului de Copii din Timișoara – Sursa de Vest

Compartimentul de transplant din cadrul Secției de Onco-Hematologie Pediatrică a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara a fost modernizat, printr-o inițiativă a Asociației „Dăruiește Viață”.

Investiția în spațiul în care se efectuează anual în medie 20 de transplanturi de celule stem, atât pentru copii, cât și pentru adulți, se ridică la aproximativ 150.000 de euro.

Lucrările au fost realizate la etajul I al clinicii și au inclus: refacerea integrală a instalațiilor sanitare și termice, înlocuirea caloriferelor, a obiectelor sanitare, a robineților și a feroneriei, refacerea șapei și montarea de pardoseală PVC medicală, precum și înlocuirea ușilor, schimbarea parțială a mobilierului, montarea „mâinii curente” și verificarea funcționalității „nurse call” și pentru detecția incendiilor (în colaborare cu echipa spitalului). Compartimentul de transplant include șase camere sterile, două saloane de pretransplant, camere de tratament și mai multe saloane pentru pacienți.

Renovarea face parte din parteneriatul strategic dintre Dăruiește Viață și spital, început acum mai bine de un deceniu și care a inclus construcția de camere sterile și laboratoare pentru diagnosticarea cancerelor limfatice, precum și renovarea întregii clinici de hemato-oncologie pe trei etaje.

„Ne întoarcem cu bucurie la Timișoara, pentru a consolida infrastructura de tratament oncologic din vestul țării. Ne leagă foarte multe amintiri frumoase de această clinică, dar și un deziderat comun: acela de a le oferi pacienților cu diagnostic oncologic din Vest acces la cele mai bune condiții de tratament. Cu acest proiect, Dăruiește Viață confirmă încă o dată că implementează proiecte la nivel național în sprijinul copiilor bolnavi de cancer. Acești copii și părinții lor au nevoie de noi atunci când trec prin cea mai grea perioadă din viața lor. Le mulțumim sponsorilor și donatorilor care sunt alături de ei prin investițiile pe care le fac în proiectele Dăruiește Viață”, spune Carmen Uscatu, cofondatoare Dăruiește Viață.

Compartimentul din Timișoara este locul în care s-a realizat, în 2001, primul transplant de celule stem la un copil. Unitatea medicală are anual aproximativ 1.000 de copii internați și o medie de 20-25 de transplanturi. Clinica se întinde pe trei etaje plus parter și are o suprafață de aproximativ 1.600 mp.


Despre Asociația Dăruiește Viață

Asociația Dăruiește Viață construiește și reconstruiește secții și spitale. În peste 13 ani de activitate, a investit mai mult de 76 de milioane de euro în sistemul public de sănătate din România, fonduri strânse din donații și sponsorizări. Peste 500.000 de donatori și peste 10.000 de companii s-au alăturat proiectelor Asociației.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/conditii-mai-bune-pentru-micutii-pacienti-a-fost-modernizat-compartimentul-de-transplant-din-cadrul-sectiei-de-onco-hematologie-a-spitalului-de-copii-din-timisoara/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.