Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara găzduiește o sesiune științifică cu profesorul Boris Rubinsky, expert mondial în bioinginerie – Sursa de Vest

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara găzduiește o sesiune științifică de excepție, avându-l ca invitat principal pe profesorul Boris Rubinsky, unul dintre cei mai influenți bioingineri ai ultimelor decenii.

Rubinsky, originar din Timișoara și profesor la University of California, Berkeley, este recunoscut internațional pentru contribuțiile sale fundamentale în crio-chirurgie, electroporație ireversibilă, crioconservare izocorică, tehnologii minim invazive și bioinginerie aplicată în medicină.

Este creatorul conceptului de crio-chirurgie asistată imagistic, co-inventator al tehnologiei NanoKnife, fondator al Programului de Bioinginerie al The Hebrew University of Jerusalem și autor a peste 300 de articole științifice, 50 de brevete și 20 de capitole de carte.

Sesiunea va fi deschisă de prof. dr. Virgil Păunescu, președintele Filialei Timișoara a Academiei de Științe Medicale, și de prof. univ. dr. Andrei Motoc, prorector al UMF „Victor Babeș”. Apoi, prof. dr. Fulger Lazăr va prezenta un rezumat al activității profesorului Rubinsky, după care invitatul va susține o prezentare intitulată „Metodă de crioprezervare a organelor umane în vederea transplantului”.

Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 12:00, în Sala Senatului UMFT.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/universitatea-de-medicina-si-farmacie-victor-babes-timisoara-gazduieste-o-sesiune-stiintifica-cu-profesorul-boris-rubinsky-expert-mondial-in-bioinginerie/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.