Noile troleibuze introduse recent în circulația din Timișoara au înregistrat un grad ridicat de utilizare. Potrivit viceprimarului Ruben Lațcău, aproape 60.000 de călători au ales aceste mijloace de transport pentru a călători prin oraș.
Amintim, luna trecută, au fost puse pe traseul liniei 16, primele cinci troleibuze cu emisii 0. Noile mijloace de transport public au o lungime de 12 metri și o capacitate de până la 100 de pasageri, dintre care 34 locuri pe scaune.
Acum, pentru a răspunde cererii din zonele cu trafic intens, municipalitatea testează și varianta lungă a troleibuzelor, cu o lungime de 18 metri și o capacitate totală de 140 de pasageri, dintre care 48 de locuri pe scaune.
„Poate ați observat în ultima perioadă troleibuzele noi în trafic. În mai puțin de o lună, au fost folosite de aproape 60.000 de călători. Sunt timișoreni care merg la muncă, la școală, la medic sau pur și simplu se deplasează prin oraș și au nevoie de condiții moderne.
Iar acum testăm și varianta lungă, de 18 metri, cu o capacitate de 140 de pasageri și 48 de locuri pe scaune. Vom avea în total 25 de troleibuze lungi, care răspund mai ales nevoilor de pe liniile aglomerate”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.
Source URL: https://www.sursadevest.ro/video-au-aparut-troleibuzele-de-18-metri-in-timisoara-momentan-doar-in-teste-ce-zice-viceprimarul-ruben-latcau/