Descoperire macabră, în gară! A fost găsit cadavrul unui bărbat care era monitorizat de polițiști – Sursa de Vest

S-a dat alarma, în această dimineață, după ce apropiații unui bărbat de 51 de ani au sesizat Poliția, pentru că nu reușeau să îi dea de urmă.

Oamenii legii au început imediat verificările și l-au găsit rapid, pentru că era monitorizat prin brățară electronică, ceea ce a permis localizarea lui.

Polițiștii au mers în gara din Ciacova, unde bărbatul era spânzurat, într-o anexă.

Deocamdată nu se știe ce l-a determinat să își pună capăt zilelor. Omul era sub măsura controlului judiciar, după ce a încercat să mîi mituiască pe agenții care l-au prins la volan deși avea permisul de conducere suspendat și era și băut.

„La data de 11 decembrie 2025, în jurul orei 09:30, polițiștii orașului Ciacova au găsit un bărbat de 51 de ani decedat prin spânzurare, într-o anexă a gării din localitate.

Intervenția a fost declanșată după ce bărbatul nu a mai răspuns la telefon, acesta fiind monitorizat prin brățară electronică. Persoana se afla sub control judiciar, fiind cercetată într-un dosar penal privind conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat, conducerea sub influența alcoolului și dare de mită.

La fața locului a intervenit și un echipaj medical, care a declarat decesul.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă„, transmite IPJ Timiș.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/descoperire-macabra-in-gara-a-fost-gasit-cadavrul-unui-barbat-care-era-monitorizat-de-politisti/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.