Atenție, șoferi! Noi restricții de circulație, la Timișoara, în perioada următoare! – Sursa de Vest

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând de luni.

Astfel, la solicitarea Del Gaz, restricționarea circulației rutiere pe strada Grigore T. Popa va fi prelungită până în data de 19.12.2025, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cu presiune redusă și medie.

De asemenea, traficul rutier va fi restricționat etapizat pe strada Nera, în perioada 15.12.2025-31.12.2026, pentru realizarea lucrărilor de modernizare a liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad.

Totodată, la solicitarea Asociației Suporterilor Timișoreni-Drukeria, pentru desfășurarea unui marș comemorativ, în data de 16 decembrie, traficul va fi restricționat între orele 18:30 – 21:00, pe următorul traseu: Piața Maria – Bulevardul 16 Decembrie – Podul Traian – Catedrala Mitropolitană – Piața Operei – Piața Libertătii – Piața Unirii – Piața Mărăști –Memorialul Revoluției- Calea Aradului – Calea Lipovei -Cimitirul Eroilor.

În plus, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun, la solicitarea Centrului de Cultură si Artă al Județului Timiș, circulația rutieră va fi restricționată în data de 19.12.2025, între orele 11:30 – 14:30, în vederea desfășurării evenimentului „Alaiul Colindătorilor”.

Evenimentul se va desfășura pe traseul: strada Emanoil Ungureanu (Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş) – strada Eugeniu de Savoya – Bastionul Maria Theresia (strada Hector) – bulevardul Revoluției din 1989 (Palatul Administrativ ) – strada Proclamația de la Timișoara – strada 9 Mai – Piața Libertății – strada Alba Iulia – Piața Victoriei – Catedrala Mitropolitană (bulevardul Regele Ferdinand I) – bulevardul C.D. Loga (Mitropolia Banatului).

Source URL: https://www.sursadevest.ro/atentie-soferi-noi-restrictii-de-circulatie-la-timisoara-in-perioada-urmatoare/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.