Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea de Ziua Națională a României

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea. FOTO Jandarmeria Tulcea

În cadrul unei ceremonii desfășurate, astăzi, 2 decembrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, șase cadre militare  (trei ofițeri și trei subofițeri) au fost avansate în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim, în semn de recunoaștere a rezultatelor profesionale deosebite și a implicării constante în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența conducerii unității, care i-a felicitat pe cei avansați, subliniind importanța responsabilității și a profesionalismului în activitatea de zi cu zi.

Cu ocazia Zilei Naționale a României, au fost acordate și diplome de merit cadrelor militare care s-au evidențiat în activitatea lor profesională prin îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.

La final, comanda inspectoratului a urat succes tuturor cadrelor militare și i-a încurajat să păstreze același nivel de dedicare și implicare în serviciul comunității.

Source URL: https://www.tlnews.ro/avansari-in-grad-la-jandarmeria-tulcea-de-ziua-nationala-a-romaniei-2/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.