Timișoara devine, între 12 și 14 decembrie 2025, capitala padelului românesc, găzduind pe terenurile bazei sportive Padel Center cea de-a treia ediție consecutivă a Cupei României la Padel, competiția de referință pentru sportivii profesioniști din țară. Evenimentul se desfășoară sub egida Federației de Padel din România și pune la bătaie un fond total de premiere de 5.500 de euro, reunind cei mai valoroși jucători ai sezonului, calificați în baza punctelor obținute în Circuitul Profesionist de Padel 2025.

Cei mai buni 16 jucători din fiecare divizie vin la Timișoara

La start se vor afla primii 16 sportivi din fiecare divizie, garantând un nivel competițional ridicat și dueluri spectaculoase pentru titlurile naționale. Cupa României la Padel 2025 include trei divizii masculine (1, 2, 3) și o divizie feminină, iar meciurile decisive vor avea loc duminică, atunci când vom afla noile perechi campioane ale României – viitoarele reprezentante ale țării la competițiile internaționale.

Padel Center – una dintre cele mai moderne baze din vestul țării

Evenimentul este găzduit la Padel Center (str. Praga nr. 6, Dumbrăvița), o bază sportivă modernă, dotată cu 5 terenuri indoor și 4 terenuri outdoor omologate, furnizate de producătorul oficial al competiției internaționale Premier Padel.

Moment festiv: șampanie și artificii

Sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 19:00, sportivii și publicul sunt invitați la un moment de celebrare a sportului cu cea mai mare expansiune la nivel internațional. Accesul spectatorilor este gratuit, astfel încât toți pasionații pot participa la experiența padelului de înalt nivel.

Declarația organizatorilor

„Ne bucurăm să bifăm a treia ediție a unicei competiții de referință pentru sportivii profesioniști din România, Cupa României la Padel 2025. Continuitatea și numărul tot mai mare de sportivi ne demonstrează că padelul a devenit un sport de referință în România și își continuă expansiunea. Timișoara și România au reușit anul acesta o performanță majoră, punând țara noastră în circuitul mondial al acestui sport, prin găzduirea, pe terenurile Padel Center, a primei competiții Silver din cadrul turneelor oficiale ale Federației Internaționale de Padel. Aprecierile venite din partea oficialilor internaționali ne bucură și ne motivează. În acest weekend, celebrăm padelul și invităm publicul să fie alături de noi!”, a declarat Lucian Perescu, președintele Federației de Padel din România.

Partenerii care susțin Cupa României la Padel 2025

Evenimentul este organizat de Federația de Padel din România și susținut de partenerii principali: Constructim S.A., Kaufland România, MEWI, Padel Store România, Sim, Red Bull, Cupra / Porsche Timișoara, Nox Padel, alături de Circuitul Profesionist de Padel și Padel Mania.

Padel – sportul care cucerește lumea

Cu peste 35 de milioane de jucători la nivel global, padelul își menține statutul de sportul cu cea mai rapidă creștere din lume. Numărul practicanților a crescut cu aproximativ 5 milioane față de anul precedent, consolidându-și poziția de fenomen internațional. În România, competițiile devin tot mai puternice, iar Cupa României la Padel confirmă progresul accelerat al acestui sport.

Semifinalele și finalele – LIVE pentru toți fanii

Semifinalele și finalele vor fi transmise live pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook PADEL CENTER TIMIȘOARA, pentru toți pasionații care doresc să urmărească spectacolul sportiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.