Am asistat săptămâna aceasta la episodul IV din seria „Atacul instituțiilor”.

Primul episod a fost „Atacul la sănătate”, apoi „Atacul la educație”, urmat de „Atacul la Biserica Ortodoxă Română” – aici băieții de la Recorder au fost prinși cu trucaje, după ce au spus că turlele sunt de aur, când, în realitate, erau de tinichea.

Nu mi-am luat popcorn și Pepsi, pentru că deja văzusem filmul. Este cam la fel în toate episoadele (bine, nu discutăm de blockbusterul „Atacul la Guvern” – acolo a fost cu multă emoție): se ia o situație, se creează o emoție într-un film care se vrea obiectiv.

Se lansează filmul pe diferite canale – YouTube, TVR etc.

Apoi ies băieții de la marketing și publicitate să lipească afișe: Cristian Tudor Popescu, Oana Pellea, Tudor Chirilă… și se activează rețelele de socializare deja pregătite.

De aici, variațiile sunt mici.

Cei atacați nu sunt profesioniști și nu știu să răspundă propagandei astfel încât reacționează natural.

În cazul episodului „Atacul la justiție”, conducerea CAB a ales actul de curaj, care nu este folositor.

De folos este să izolezi și să marginalizezi – ca tehnică de manipulare – și să temporizezi.

Răspunsul profesionist (dar judecătorii, în mod firesc, nu sunt profesioniști în manipularea maselor) ar fi fost:

„Ne arătăm îngrijorați de cele relatate, motiv pentru care am sesizat Corpul de control al Primului Ministru.”

Atunci întreaga atenție se muta pe Guvern.

Orice altă reacție era deja trimisă spre Guvern: „Așteptăm răspunsul Guvernului”.

Românii au un proverb: „Dă-i prostului laț, că se spânzură singur cu el!”. Ce înseamnă asta? Să lași adversarul să își consume singur energia, tu rămânând calm și acționând prin a izola și marginaliza situația.

În scena de la pupitru a apărut și femeia sărmană, de care ți se face milă, care brusc, din anonimat, devine eroină.

Filmul primește, așadar, un boost de energie și devine mai atractiv: empatizezi cu femeia de la APACA, care plânge că are condiții grele, că este oprimată.

Episodul a făcut justiția și mai simpatică: a arătat că, în spatele robelor, se află oameni cu vulnerabilitățile lor, cu reacțiile lor – un sistem cu punctele lui forte și cu vulnerabilitățile lui: oamenii.

Revenind la film, acesta este făcut cu un singur scop: să creeze emoție, nu să găsească adevărul sau soluții.

Filmul trece sub tăcere declarațiile generalului Dumbravă (între timp decedat), care spunea că „justiția să devină câmp tactic”.

Tot generalul SRI declara că „a interacționat cu procurori, judecători din zona de drepturi și libertăți… Existau momente în care procurorul solicita un punct de vedere juridic al ofițerilor SRI… A dat exemple de experți și judecători care ar fi decis diferit de ce era în dosarul probatoriu… A spus că Lăncrăjan a colaborat bine cu SRI… S-a întâlnit de destul de multe ori cu doamna Kovesi”.

Filmul trece sub tăcere înregistrările cu generalul Coldea, care „optimiza” dosare penale prin intermediul judecătorilor infiltrați și al caselor de avocatură.

Filmul tace în ceea ce privește folosirea, în dosarele penale, a înregistrărilorSRI.

Filmul tace cu privire la declarațiile din trecut potrivit cărora Înalta Curte pactiza cu procurorii, tace cu privire la spectacolul cătușelor, tace cu privire la sutele de oameni târâți prin justiție de procurori precum Portocală (achitat între timp), unii dintre ei decedați ca urmare a presiunilor, alții distruși moral, pentru ca, în final, să se constate că fapta nu există.

Eu am o singură întrebare: ce bonus primește la salariu producătorul acestor filme? Rețeta este cunoscută, doar actorii diferă, deși regizorul este același.