
Încă un bărbat reținut pentru violență în familie și amenințare VIDEO
IPJ Teleorman a anunțat că polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat, de 67 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 22:00, în timp ce se afla la domiciliul din municipiul Roșiori de Vede, pe fondul consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat fizic soția, în repetate rânduri.
Totodată, acesta ar fi amenințat-o cu moartea.
Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă persoana vătămată s-a opus montării unui dispozitiv electronic de monitorizare.
În urma administrării probatoriului, persoana în cauză a fost reținută.
Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal întocmit, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Accident între două trenuri în Teleorman

Mulineta spinning pentru distanță: tamburul care scrie plecarea
Cele mai recente articole de Actualitate

Un procuror din Teleorman, solidar cu magistrații care au denunțat presiunile din sistemul judiciar

Niciunul din Teleorman – Peste 500 de magistrați, alături de colegii care denunță presiunile din justiție

Peste 150 de elevi de gimnaziu au descoperit Colegiul Național „Unirea” în cadrul unei vizite dedicate orientării școlare

Judecătorii nu vin în Teleorman pentru că nu au viață socială – Explicațiile președintei Curții de Apel București

Source URL: https://liberinteleorman.ro/inca-un-barbat-retinut-pentru-violenta-in-familie-si-amenintare-video/

