
Maria Stoian a plecat din PNL și a preluat conducerea unei alte organizații județene
Deputatul Maria Stoian, aleasă din partea Partidului Național Liberal (PNL) în județul Teleorman, s-a înscris în Partidul Umanist Social Liberal (PUSL). În urma acestei mutări politice, ea va prelua conducerea organizației județene PUSL Teleorman.
Maria Stoian a plecat din PNL fiindcă nu rezonează cu actuala conducere a partidului.
Această schimbare ar putea marca începutul unei serii de astfel de mutări politice, care ar putea declanșa un val de plecări din rândurile liberalilor. Potrivit surselor din interiorul PUSL, în prezent se poartă negocieri cu mai mulți lideri ai PNL, în vederea atragerii acestora în Partidul Umanist Social Liberal, susținut de Dan Voiculescu.

Un bărbat de 70 de ani și-a atacat fiul cu un cuțit și a ajuns după gratii

Fotbal: CSM Alexandria, amical în Ghencea
Cele mai recente articole de Politica altfel

Liviu Dragnea, neinvitat la Congresul PSD, deși Sorin Grindeanu spunea că îi cheamă pe toți foștii președinți

Liviu Dragnea locuiește într-o casă închiriată. De ce nu-i merg afacerile în energie

Hotărârea privind gratuitatea la transport pentru angajații Primăriei Alexandria, NELEGALĂ

APASERV a uitat să anunțe coeficientul de neînchidere după alegeri

Simona Stan, sora fostei ministre Carmen Dan, implicată într-o fraudă de 1,5 milioane de euro
Source URL: https://liberinteleorman.ro/maria-stoian-a-plecat-din-pnl-si-a-preluat-conducerea-unei-alte-organizatii-judetene/

