A murit Dumitru Chioțea, un nume de referință în fotbalul teleormănean – Ziarul Liber in Teleorman

A murit Dumitru Chioțea, un nume de referință în fotbalul teleormănean

15 octombrie 2025

A murit Dumitru Chioțea. Anunțul a fost făcut de Clubul Sportiv Municipal Cetatea Turnu Măgurele, care deplânge pierderea unui nume de referință în fotbalul teleormănean, un sportiv și antrenor care a marcat generații prin pasiunea și devotamentul său pentru sportul-rege.

“Comunicat!
Clubul Sportiv Municipal Cetatea Turnu Măgurele anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a celui care a fost Dumitru (Mitică) Chioțea, un nume respectat și iubit în fotbalul teleormănean.
Născut la Zimnicea, Mitică Chioțea a promovat cu Chimia Turnu Măgurele în anul 1975, echipă pentru care a jucat cu devotament și pasiune. A îmbrăcat apoi tricoul Cetății Turnu Măgurele, unde s-a remarcat prin dăruire, ambiție și spirit de echipă. După perioada petrecută la Turnu Măgurele, s-a întors în orașul natal, unde a confirmat și ca antrenor, promovând echipa Dunărea Zimnicea în Divizia C, în anul 1981, performanță pe care a menținut-o până în 1985.
De-a lungul carierei sale, Mitică Chioțea a fost un adevărat profesionist, un model de implicare și seriozitate, care a trăit fiecare meci cu intensitate și dragoste față de fotbal. Rivalitatea sportivă dintre Cetatea și Dunărea Zimnicea a fost, în mare parte, marcată de prezența sa – o rivalitate dusă cu onoare, pasiune și respect reciproc.
În numele conducerii, antrenorilor, jucătorilor și al tuturor suporterilor, CSM Cetatea Turnu Măgurele transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Nea Mitică Chioțea va rămâne mereu în amintirea noastră ca un om al fotbalului adevărat, un luptător și un simbol al devotamentului față de sport.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții CSM Cetatea Turnu Măgurele.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Bărbat cercetat pentru refuz prelevare de mostre biologice

Următorul articol

Bărbat reținut pentru violare de domiciliu, violență în familie și amenințare

Cele mai recente articole de Actual

Source URL: https://liberinteleorman.ro/a-murit-dumitru-chiotea-un-nume-de-referinta-in-fotbalul-teleormanean/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.