Investiția se derulează prin Compania Națională de Investiții, iar la final, va fi dotată și utilată cu echipamente de înaltă tehnologie.
Firma care a câștigat licitația de construire a noului corp lucrează conform graficului, respectând termenele prevăzute în contract.
”Am efectuat o vizită pe șantierul noului corp al Spitalului Județean pentru a verifica personal stadiul lucrărilor. Mă bucur să constat că totul decurge conform planificării, iar constructorul respectă termenele asumate, finalizarea lucrărilor fiind programată pentru sfârșitul anului 2025. Această investiție este foarte importantă pentru județul nostru și este o dovadă a preocupării permanente, atât din partea mea, cât și din partea instituției pe care o reprezint, pentru sănătatea cetățenilor. Noul corp, ce va avea 5 etaje și va fi dotat cu platforma heliport, va oferi condiții mai bune pentru pacienți, aparatură medicală modernă și spații de lucru la standarde europene pentru cadrele medicale”, a informat Adrian Gâdea pe o rețea de socializare.
Source URL: https://explozivnews24.ro/foto-se-lucreaza-la-finisajele-cladirii-noului-corp-al-spitalului-judetean-de-urgenta-din-alexandria/










