Având în vedere ordonanțele pe care Guvernului României intenționează să le adopte în ceea ce privește stoparea anumitor programe de investiții, organizațiile primarilor vin cu propuneri pentru a evita suspendare investițiilor.
Unul dintre cele mai importante programe de finanțare locală, Planul Național de Redresare și Reziliență ar putea fi oprit, din lipsă de fonduri. Pentru că în acest moment, sunt foarte multe șantiere deschise în localități, ACoR cere executivului un amendament la draftul de ordonanță. Reprezentanții autorităților locale solicită termene mai lungi și sprijin de la Consiliile Locale pentru ca proiectele prin PNRR să poată fi duse la bun sfârșit.
„Administrațiile publice locale sunt principalii actori în implementarea proiectelor PNRR – de la infrastructura rutieră și socială, la educație, sănătate, mediu sau digitalizare. Lăsarea acestora fără sprijin ar însemna risipirea banilor publici deja utilizați și pierderea încrederii cetățenilor și a instituțiilor europene”, se arată în documentul transmis de ACoR.
Organizația propune un amendament la proiectul de OUG, prin care să fie exceptate de la suspendare contractele de finanțare pentru care autoritățile locale își asumă, prin hotărâre de consiliu local, continuarea și finalizarea investițiilor din surse proprii, chiar dacă termenul de execuție depășește august 2026.
„Excepția propusă este indispensabilă pentru protejarea investițiilor, finalizarea proiectelor vitale pentru sănătatea și dezvoltarea comunităților și pentru menținerea încrederii cetățenilor în administrația publică. Riscăm șantiere abandonate și pierderi masive de fonduri publice”, subliniază Emil Drăghici, președintele asociației.
Primarii din Teleorman, prin vocea președintelui filialei, Ionel Geară, susțin inițiativa asociației din care fac parte și consideră demersul un echilibru necesar pentru nevoile comunităților locale.
Source URL: https://explozivnews24.ro/acor-cere-protejarea-investitiilor-locale-pentru-a-evita-santierele-abandonate/

