Fostul senator Eugen Pîrvulescu, achitat în dosarul în care a fost acuzat de fapte de corupție – Informatia de Teleorman

Fostul senator Eugen Pîrvulescu, achitat în dosarul în care a fost acuzat de fapte de corupție

După mai bine de patru ani de procese și zeci de termene, Eugen Pîrvulescu, fost senator de Teleorman și președinte al Organizației județene, a fost achitat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care era acuzat de fapte de corupție.

În soluția dată de instanță se precizeză că: “În baza art. 396 alin. (5) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul Pîrvulescu Eugen pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000”.

Totodată, în hotărârea magistraților de la Curtea Supremă se arată că :În baza art. 396 alin. (8) C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. e) C.pen ?i art. 5 C.pen., dispune încetarea procesului penal față de același inculpatul pentru săvârșirea infracţiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată, prevăzută de art. 304 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen., ca urmarea a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Articole similare

Source URL: https://infotr.ro/fostul-senator-eugen-pirvulescu-achitat-in-dosarul-in-care-a-fost-acuzat-de-fapte-de-coruptie/


Analyse


2026-01-04 16:34:06

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.