CTP, tranșant după decizia CCR: „Este prima lovitură directă și cea mai puternică la adresa judecătorilor”

Jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu trage un semnal de alarmă după decizia CCR privind completul de 5 judecători. În joc este credibilitatea judecătorilor, atrage atenția acesta.

Decizia afectează inclusiv soarta dosarului în care președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanță la la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Mă întreb cum va funcționa, în continuare, justiția în România, având în vedere că acesta este prima lovitură directă și cea mai puternică la adresa judecătorilor. Până acum, tirul politicienilor interesați a fost îndreptat asupra procurorilor, asupra DIICOT, asupra DNA, asupra Parchetului General. Aceasta este prima lovitură dură asupra credibilității judecătorilor din România. Și asta este și mai grav decât în cazul procurorilor”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

În opinia sa, decizia CCR afectează „atmosfera în care se desfășoară actul de justiție în România”. „Mesajul transmis la nivelul opiniei publice și care poate fi imediat întărit, prin mijloace de propagandă și manipulare, este Liviu Dragnea este nevinovat. A fost luat, săracu, pe nedrept. Toate amănuntele, că se va trage la sorți un nou complet de 5, că se judecă în continuare, că se vor lua și dosare cu soluții definitive pentru revizuire, toate acestea sunt secundare. Următorul complet care se va trage acum la sorți…gândiți-vă în ce atmosferă va judeca. Cum vor gândi oamenii aceia, judecătorii? Dacă acum Înalta Curte trebuie să răspundă pentru o ilegalitate comisă vreme de 5 ani, să vedem și noi cum judecăm în cazul Dragnea, că cine știe ce ne mai găsește și nouă dup-aia? Ne trezim dați afară și anchetați, pentru că este vorba de însuși domnul Dragnea”, a adăugat jurnalistul.

Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat la finalul şedinţei că Instanţa supremă a dat mai multe hotărâri începând cu anul 2014, potrivit cărora erau desemnaţi prin tragere la sorţi doar patru membri ai completelor de 5. Urmează ca Înalta Curte să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorţi a tuturor membrilor acestor completuri, a mai spus Dorneanu.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ctp-transant-dupa-decizia-ccr-este-prima-lovitura-directa-si-cea-mai-puternica-la-adresa-judecatorilor-1028445


Analyse


2025-03-21 08:28:52

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Decizia CCR afecteaza justitia

Entity Sentiment:

  • Cristian Tudor Popescu: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Curtea Constitutionala a Romaniei: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Inalta Curte de Casatie si Justitie: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Valer Dorneanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Law

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Decizia CCR afecteaza credibilitatea judecatorilor si justitia din Romania, conform lui Cristian Tudor Popescu.

Summary: Cristian Tudor Popescu critica decizia Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) privind completurile de 5 judecatori, considerand-o o lovitura directa si puternica la adresa credibilitatii judecatorilor. Decizia afecteaza dosarul lui Liviu Dragnea, condamnat initial la inchisoare. Popescu subliniaza ca aceasta decizie creeaza o atmosfera nefavorabila pentru justitie in Romania, sugerand ca opinia publica ar putea percepe ca Dragnea este nevinovat. CCR a decis ca exista un conflict juridic intre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar Inalta Curte trebuie sa ia masuri pentru constituirea corecta a completurilor de 5 judecatori.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.