Radu Breban
Incorect Politic
Septembrie 8, 2021

Mama în polyester versus doctorii în cașmir și cei 50 de boschetari

Am fost la un protest în Elveția. Exact, în Elveția

O colegă de birou ne-a povestit despre o mamă care are copilul bolnav la pediatrie și care este împiedicată de la vizite pentru că nu acceptă să se înțepe împotriva Covid. Nu am stat pe gânduri și am mers la protest.

A inceput la ora 18:00, abia am reușit să ne strângem 50. Lupta a fost inegală. Noi am fost “les sans dents”, cei fără dinți, terminologia aplicată de elita politică francofonă poporului. O adunătură îmbrăcată ieftin, cu fețele ridate, expresia amărăciunii unor proletari plânși ascultând sloganurile inerte și disperate al unei mame care vroia să-și țină copilul în brate.

L-am întrebat pe unul dintre organizatori de ce suntem așa puțini? Omul avea vreo 70 de ani. Mi-a răspuns cu seninătatea unui om de 70 de ani că nici el nu înțelege, că doar a transmis mesajul pe facebook?

A anunțat un protest anti-tiranie covid pe facebook!? Boul bine intenționat a pus un mesaj de înștiințare pe facebook???

În fața noastra, dincolo de o barieră instalată special pentru ocazie, doctorii și personalul spitalicesc adunat ca la circ să vadă, pe viu!, speța populară în acțiunea secolului, contestând agramat și ezitant doxa celor frumoși, deștepți și fericiți.

Râdeau de noi, pur și simplu ne sfidau cu un aer de superioritate, se vedea că sărăcia situației noastre îi scârbea, le provoca dezgust. O nevoie instantanee de cașmir îi cuprindea (în situații de criză emoțională, doctorii din Elveția își cumpără articole din cașmir, cică readuce stabilitate)…

În fine, am fost 50 de ciudați care scandau chestii bizare precum “libertate”, “adevăr”, “justiție” și alte bazaconii, în fața unui zid de indiferență totală împachetat în halate albe. Pe fațada spitalului scria mare și strălucitor: IMPREUNA FACEM SĂNĂTATEA DE MÂINE!

Sănătatea de mâine, ce naiba o mai fi și asta? Atunci m-am gândit că revedicarea acestei mame era cumva din trecut, din bezna lumii ce încă mai consuma mămăligă… mă rog, polenta. “Mâine” este un proiect în care o mamă, 50 de boschetari îmbrăcați în polyester, un martor-filozof de ocazie (ăsta sunt eu…) și doi câini vagabonzi, NU MAI ÎNCAP ÎN CADRU!

Ceva nu înțeleg în toată povestea asta. Tatăl sau familia, de ce nu organizează răpirea propriului copil!?

M-am întors pe munte vidat de incapacitatea noastră, de insuficiența și inconsistența taberei noastre. Am aflat realitatea terenului, dincolo de voalul romantic al tradiționalismului de salon.

Greu, greu… Însă futui mama mă-sii de treabă, camarazi.

Mă duc să-mi cumpăr un pulover de cașmir, cât încă se mai poate.

Breban Radu