Ereticul papă Leon se implică în războiul din Ucraina de partea lui Zelensky. Critică la adresa planului de pace propus de Trump

Papa Leon al XIV-lea a declarat marți că demersurile pentru un acord de pace privind conflictul din Ucraina nu pot exclude Europa, avertizând totodată că planul propus de președintele american Donald Trump riscă să provoace „o schimbare majoră” în cadrul alianței transatlantice, conform mediafax.ro.
La închisoare cu cei care au fraudat alegerile!
Șeful Bisericii Catolice s-a întâlnit marți la Castel Gandolfo cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, ocazie cu care a comentat discuțiile recente privind inițiativele diplomatice în conflictul declanșat de invazia Rusiei.
Papa a precizat că nu a parcurs integral propunerile americane, însă părțile consultate „aduc o schimbare enormă în ceea ce a fost, timp de mulți ani, o alianță reală între Europa și Statele Unite”, potrivit AFP.
În opinia sa, declarațiile din spațiul public care pun sub semnul întrebării rolul Europei „par să încerce să rupă o alianță importantă astăzi și esențială și în viitor”.
„Războiul se află în Europa, iar Europa trebuie să fie parte a garanțiilor de securitate de care avem nevoie, acum și în viitor”, a afirmat Suveranul Pontif, subliniind că o discuție de pace fără participarea blocului european „nu este realistă”.
Întrebat în privința invitației formulate de președintele Zelenski de a efectua o vizită la Kiev, Papa Leon al XIV-lea a răspuns că „speră” să ajungă în Ucraina, însă a precizat că nu este posibil, deocamdată, să fie stabilit un calendar al unei astfel de deplasări
Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!
Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre lovitura de stat și îngenuncherea României. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
€
![]()
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Adresa ta de email nu va fi publicată.
Source URL: https://ortodoxinfo.ro/2025/12/10/ereticul-papa-leon-se-implica-in-razboiul-din-ucraina-de-partea-lui-zelensky-critica-la-adresa-planului-de-pace-propus-de-trump/





Ce are sula cu prefectura? Ce treabă are religia catolică cu războiul între creștini ortodocși din Ukraina? Ce are papalitatea cu războaiele? Ereticul să facă bine și să se roage pentru pace nu să scoată coarnele dând indicații de strategie militară!
ARE ! (Greco) catolicii ucrainieni lupta alaturi de Zelenski contra ortodocsilor. Profetia Sf Lavrentie de Cernigov despre asuprirea B O Ruse din Ucraina dec catre heterodocsii ucrainieni, cu ajutorul satanei.