Toader refuză să spună dacă MJ a atenționat cu privire la neconstituționalitate OUG pentru Fondul Suveran de Investiții

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, referindu-se la acuzațiile formulate de ex-premierul Victor Ponta, că ministerul pe care îl conduce a avizat ordonanța de urgență pentru înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Toader a refuzat, însă, să dea detalii despre observațiile cuprinse în aviz.

181015_TUDOREL TOADER_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Reporter: Așa cum a fost votată ordonanța de către Guvern, mai are potențial de neconstituționalitate?

Tudorel Toader: Curtea Constituțională este singura în măsură să se exprime în acest sens.

 

Reporter: Ar trebui să ajungă (OUG adoptată joi – n.r.), din nou, pe masa CCR?

Tudorel Toader: Nu am spus că ar trebui să ajungă. Doar atât, ceea ce știți, că în legătură cu constituționalitatea sau neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe de urgență are competența să se pronunțe numai Curtea Constituțională.

 

Reporter: Ministerul Justiției a transmis Guvernului un document prin care să arate că mai există în continuare prevederi ce ar putea fi declarate neconstituționale?

Tudorel Toader: Deci, singura care se exprimă în legătură cu neconstituționalitatea… Vă răspund același lucru pentru că dumneavoastră, de regulă, întrebați același lucru cu alte cuvinte. (…) Vă dați seama că eu am fost în Guvern și am votat, prin urmare înțelegeți care este convingerea mea.

 

La insistențele jurnaliștilor de a preciza dacă MJ a transmis sau nu atenționarea cu privire la neconstituționalitatea ordonanței de urgență care va permite înființarea Fondului Suveran de Investiții, ministrul Tudorel Toader a refuzat să dea un răspuns clar.

Fostul premier PSD Victor Ponta a acuzat, vineri, că Executivul a adoptat, în ședința de joi, o ordonanță de urgență neconstituțională în vederea înființării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Ca dovadă, Ponta a publicat o informare care ar fi fost prezentată în şedinţa de Guvern de joi, potrivit căreia Ministerul Justiţiei a avertizat că ordonanţa de urgenţă pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii este neconstituţională.

Guvernul a adoptat, joi, Ordonanţa privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care ar urma să aibă o capitalizare de circa 9 miliarde de lei. Ulterior, vor fi stabilitate şi companiile care intră în Fond, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Pe lista companiilor care ar urma să facă parte din Fond sunt firme precum Tarom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Romsilva, CFR Călători, CFR Marfă, aeroporturile din Bucureşti, portul Constanţa, Poşta Română sau Cupru Min.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/toader-refuza-sa-spuna-daca-mj-a-atentionat-cu-privire-la-neconstitutionalitate-oug-pentru-fondul-suveran-de-investitii-1033505


Analyse


2025-03-22 03:01:58

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Controversa OUG pentru Fondul Suveran

Entity Sentiment:

  • Tudorel Toader: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 5)
  • Victor Ponta: negative (score: -0.3 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Ministerul Justitiei: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Eugen Teodorovici: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Guvernul: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Tudorel Toader refuza sa comenteze asupra constitutionalitatii OUG pentru Fondul Suveran de Investitii, in ciuda acuzatiilor lui Victor Ponta.

Summary: Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a refuzat sa comenteze asupra potentialei neconstitutionalitati a ordonantei de urgenta pentru Fondul Suveran de Dezvoltare si Investitii, in ciuda acuzatiilor fostului premier Victor Ponta. Ponta a sustinut ca Ministerul Justitiei a avertizat asupra neconstitutionalitatii ordonantei, dar Toader a evitat sa confirme sau sa infirme acest lucru, subliniind ca doar Curtea Constitutionala poate decide in aceasta privinta. Guvernul a adoptat ordonanta, iar Fondul urmeaza sa fie capitalizat cu 9 miliarde de lei, incluzand companii precum Tarom si Hidroelectrica.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.