Cele trei lucruri pe care Victor Ponta nu le-ar fi făcut dacă era ales președinte

Fostul premier Victor Ponta a scris vineri pe Facebook, în ziua în care în urmă cu patru ani pierdea alegerile prezidențiale, că nu ar fi făcut trei lucruri pe care Klaus Iohannis le-a făcut sau cu care a fost de acord.

„Dacă pot să îmi permit să fac puțin haz de necaz, sunt 3 lucruri care cu siguranță NU s-ar fi întâmplat dacă în 2014 eram eu ales Președinte:

1. Nu aș fi desemnat-o pe Doamna Dăncilă Prim Ministru (locul 9 lista de europarlamentari a fost deja mai mult decât suficient);

2. Nu l-aș fi lăsat pe Dl. Liviu Dragnea să fie Președintele Camerei Deputaților (mi-a cerut în 2013 și 2014 această poziție și l-am refuzat de fiecare dată cerîndu-i să să ocupe de lucrurile la care se pricepe);

3. Nu aș fi numit-o pe Doamna Andronescu din nou Ministru al Educației (în Decembrie 2012 am rugat-o să sprijine un ministru din altă generație, pe Remus Pricopie, cu mai multă energie necesară unei reforma pentru viitor a Sistemului”, se arată într-un mesaj pe pagina lui de Facebook.

Victor Ponta a mai susținut în același mesaj că „în urmă cu exact 4 ani l-am sunat pe Dl. Iohannis, l-am felicitat și i-am urat sincer să aibă succes în toate proiectele pe care le avea pentru România. Așa am considerat că trebuie să ne comportăm într-o țară democratică / cred și acum că am procedat corect”.

El le-a mulțumit și celor peste 5 milioane de români care lo-au votat în turul al doilea la prezidențiale.

„Față de cei care nu m-au sprijinit atunci ci au fost alături de Dl. Iohannis nu am absolut niciun resentiment – dimpotrivă, am încercat în acești ani să înțeleg cu ce am greșit și de ce i-am făcut să voteze împotriva mea (și în multe puncte am reușit să văd ce nu eram în stare să văd atunci)!”, a mai arătat fostul premier.

„Cu siguranță România este în 2018 într-o situație economică, socială și politică mult mai rea decât în 2014, pe un drum greșit din punct de vedere democratic și al dezvoltării noastre – dar asta nu este doar vină Președintelui ci, probabil, a noastră a tuturor”, a adăugat Ponta.

El a mai spus că pentru soția lui Daciana și pentru cei doi copii, Irina și Andrei, este „muuuuuult mai bine” că nu a fost ales președinte pentru că are mai mult timp de petrecut cu ei.

„Dacă Dl. Iohannis a confirmat sau nu așteptările celor care l-au votat – asta cu siguranță nu sunt eu cel care poate să aprecieze pentru că sunt subiectiv. O pot face doar cei care l-au susținut”, a conchis fostul președinte PSD.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cele-trei-lucruri-pe-care-victor-ponta-nu-le-ar-fi-facut-daca-era-ales-presedinte-1033854


Analyse


2025-03-21 07:12:26

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Reflectii ale lui Ponta despre presedintie

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Liviu Dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Ecaterina Andronescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Remus Pricopie: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Daciana: positive (score: 0.2 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Irina: positive (score: 0.2 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Andrei: positive (score: 0.2 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Opinion

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Victor Ponta reflecta asupra a trei lucruri pe care nu le-ar fi facut daca ar fi fost ales presedinte in 2014, mentionand numiri politice si situatia Romaniei.

Summary: Victor Ponta reflecta asupra a trei decizii pe care nu le-ar fi luat daca ar fi fost ales presedinte in 2014, criticand numirile politice ale lui Klaus Iohannis si situatia actuala a Romaniei. El mentioneaza ca nu ar fi numit-o pe Viorica Dancila prim-ministru, nu l-ar fi lasat pe Liviu Dragnea sa fie presedintele Camerei Deputatilor si nu ar fi numit-o pe Ecaterina Andronescu ministru al Educatiei. Ponta subliniaza ca Romania se afla intr-o situatie mai rea decat in 2014 si ca este multumit ca are mai mult timp pentru familia sa.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.