“Discuția nu a fost despre portofoliu ci despre mine mai ales. Dânsa a avut CV-ul meu, dar și-a dorit să aibă o interacțiune directă. I-am prezentat profilul meu profesional, parcursul meu profesional, i-am povestit despre politica de coeziune în care lucrez de 20 de ani”, a declarat Roxana Mînzatu, europarlamentar.

Roxana Mînzatu are 44 de ani și a obținut un fotoliu de europarlamentar din partea PSD la alegerile din 9 iunie. În 2016, a intrat în Parlament că deputat PSD de Brașov, iar în 2019 a fost ministrul Fondurilor Europene în Guvernul Viorica Dăncilă. Potrivit CV-ului oficial, este licențiată în științe politice în limba engleză și specialistă în atragerea de fonduri europene. “Peste o oră și ceva a avut loc acest interviu între doamna Roxana Mînzatu și președinta Comisiei, pe urmă doamna președinte nu a avut decât cuvinte de laudă”, a spus Marcel Ciolacu, preşedinte PSD.

Nicolae Ciucă nu a fost mulţumit

Nicolae Ciucă nu a fost, însă, mulţumit de propunerea PSD. “Sunt soluții și mai bune. Deocamdată nu știm ce portofoliu primim și ne grăbim să avem aceste nominalizări. Fiecare dintre noi putem să facem nominalizări”, a mărturisit Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.

PSD şi-a dorit, inițial, postul de comisar european pentru Economie sau pentru Piaţa Internă. Primul nume negociat de Marcel Ciolacu a fost europarlamentarul PSD Victor Negrescu. Şefa Comisiei Europene a cerut, însă, României să propună o femeie. “Avem o discuție privind respectarea echilibrului de gen. Asta este criteriul. Evident îmi este imposibil să respect acest criteriu pe care Ursula l-a introdus în discuțiile cu Executivul României”, a spus Victor Negrescu, europarlamentar PSD.

Ce portofoliu şi-ar fi dorit PNL

De cealaltă parte, PNL şi-ar fi dorit portofoliul de Comisar European pentru Agricultură sau cel pentru Extinderea Uniunii Europene. De la aderarea la blocul comunitar, în 2007, România a avut patru comisari europeni. 

Leonard Orban pentru multilingvism, Dacian Cioloş la agricultură, Corina Crețu pentru politică regională şi Adina Vălean la transporturi.