[analyse_image type=”featured” src=”https:\/\/solidnews.ro\/wp-content\/uploads\/2026\/02\/china-1000×600-1.webp”]<\/p>\n
Odat\u0103 cu ascensiunea global\u0103 a Chinei \u0219i cu stabilizarea ei ca supraputere economic\u0103, politic\u0103, militar\u0103 \u0219i cultural\u0103 de ast\u0103zi, \u00eens\u0103\u0219i politica chinez\u0103 urc\u0103 \u00een importan\u021b\u0103 \u0219i st\u00e2rne\u0219te interes sporit. At\u00e2t politica intern\u0103, c\u00e2t \u0219i politica interna\u021bional\u0103 China le deriv\u0103 din viziuni asupra lumii care vin din istoria proprie. Nu se poate cunoa\u0219te China f\u0103r\u0103 aceste viziuni, dup\u0103 cum nu se poate \u00een\u021belege via\u021ba lumii actuale f\u0103r\u0103 a cunoa\u0219te China \u0219i tradi\u021biile ei.<\/p>\n
Ca particularitate, China nu a putut fi scoas\u0103 din propriul mod de a \u00een\u021belege fiin\u021barea uman\u0103. Se \u0219tie c\u0103 filosofia este un gen creat de vechii greci, la chinezi preval\u00e2nd c\u0103utarea de c\u0103i profunde de captare a realit\u0103\u021bilor vie\u021bii. G\u00e2ndirea chinez\u0103 nu a fost \u00eens\u0103 izolat\u0103 de cursul g\u00e2ndirii universale. Din ea (cum am mai ar\u0103tat \u00een\u00a0Filosofia prezentului<\/i>, \u0218coala Ardelean\u0103, Cluj-Napoca, 2025) unii dintre cei mai mari filosofi ai secolului al XX-lea au fructificat sugestii. Destul s\u0103 amintim observa\u021bia lui Alfred Whitehead c\u0103 \u00een\u021belegi mai bine pragmatismul lui John Dewey citindu-l pe Confucius (\u0219i invers!). Sau constatarea c\u0103 Heidegger citea din chinezi antici c\u00e2nd deschidea interogarea autenticit\u0103\u021bii fiin\u021b\u0103rii din capodopera\u00a0Sein und Zeit<\/i>\u00a0(vezi Reinhard May,\u00a0Heidegger\u2019s Hidden Sources<\/i>, Routledge, London, 1996). Ast\u0103zi este clar c\u0103 Heidegger a reflectat p\u00e2n\u0103 la cap\u0103tul vie\u021bii sale la Laotzi \u0219i Zuangzi (cum a documentat nu demult Fabian Heubel,\u00a0Gewundene Wege nach China,<\/i>\u00a0Klostermann, Frankfurt am Main, 2020). Impulsurile pentru tematizarea post-elen\u0103 a \u201efiin\u021b\u0103rii\u201d \u0219i \u201efiin\u021bei\u201d, de care destui entuzia\u0219ti fac ast\u0103zi caz f\u0103r\u0103 s\u0103-i observe premisele \u0219i mai ales implica\u021biile, au venit \u00een Europa modern\u0103 din cultura chinez\u0103, dup\u0103 ce, desigur, s-a valorificat mo\u0219tenirea aristotelic\u0103.<\/p>\n
Odat\u0103 cu tot mai buna cunoa\u0219tere a istoriei chineze \u2013 care este \u00eentr-un av\u00e2nt (vezi, de pild\u0103, Caroline Puel,\u00a0Les trente glorieuses chinoises de 1980\u00a0<\/i>a<\/i>\u00a0nos jours<\/i>, Perrin, Paris, 2013; John K. Fairbank, Merle Goldman,\u00a0Histoire de la Chine. Des origins\u00a0<\/i>a<\/i>\u00a0nos jours<\/i>, Texto, Paris, 2019; Michael Schuman,\u00a0Superpower Interrupted. The Chinese History of the World<\/i>, Public Affairs, New York, 2020) \u2013 devin limpezi multe fapte. China a folosit interac\u021biunile cu diferite culturi pentru a transmite \u0219i, la nevoie, a-\u0219i adjudeca solu\u021bii mai bune.<\/p>\n
Azi, exponen\u021bii Chinei propun \u00een modul cel mai calificat analize ale realit\u0103\u021bilor \u0219i perspectivelor \u021b\u0103rii lor, ca \u0219i ale lumii. Pentru cel exigent \u00een materie de cunoa\u0219tere, este greu s\u0103 \u00een\u021beleag\u0103 mersul educa\u021biei f\u0103r\u0103 Chen Jingpan, al economiei f\u0103r\u0103 Hu Angang, situa\u021bia democra\u021biei \u00een lume f\u0103r\u0103 Yu Keping \u2013 savan\u021bi de anvergur\u0103, tradu\u0219i deja \u00een multe \u021b\u0103ri. Pe de alt\u0103 parte, cine arunc\u0103 o privire \u00een cultura Chinei actuale este izbit, \u00een pofida prejudec\u0103\u021bilor unor \u201eeuropeni\u201d, de c\u00e2t de conturate sunt curentele intelectuale \u00eentr-o \u021bar\u0103, cu, desigur, istorie specific\u0103. Dup\u0103 exegeze inteligente (vezi Anne Cheng, dir.\u00a0La pens<\/i>e<\/i>e en Chine aujourd\u2019hui<\/i>, Gallimard, Paris, 2007), mai recent, impresionante antologii (cum este Daniel Leese, Shi Ming, hrsg.,\u00a0Chinesische Denken der Gegenwart. Schlusseltexte zu Politik und Gesellschaft<\/i>, C. H. Beck, M\u00fcnchen, 2023) fac cunoscute personalit\u0103\u021bi \u0219i opere din inevitabil bogata via\u021b\u0103 intelectual\u0103 chinez\u0103.<\/p>\n
Filosofi chinezi de anvergur\u0103 propun \u00een zilele noastre alternative de abordare a crizelor contemporane. \u00cel am \u00een vedere aici pe Zhao Tingyang, cu volumul\u00a0To\u021bi de sub\u00a0 Cer. Trecutul \u0219i viitorul ordinii lumii\u00a0<\/i>(publicat ini\u021bial la China CITIC Press, Beijing, 2016), tradus interna\u021bional. Voi folosi pentru un scurt comentariu traducerea german\u0103\u00a0Alle unter dem Himmel. Vergangenheit und Zukunft der Weltordung<\/i>\u00a0(Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2020), care \u00eemi este la \u00eendem\u00e2n\u0103.\u00a0<\/i><\/p>\n
Cartea articuleaz\u0103 la zi o viziune chinez\u0103 \u00een termenii g\u00e2ndirii universale, de la Platon, Locke, Hobbes, trec\u00e2nd prin Kant \u0219i Carl Schmitt, la John Rawls \u0219i Habermas. Autorul valorific\u0103 tradi\u021bia de concepere a politicii,\u00a0Tanxia<\/i>, creat\u0103 acum peste trei mii de ani. Momentul devenit clasic din evolu\u021bia reflec\u021biei \u00een multimilenara Chin\u0103 este actualizat exemplar pentru a da r\u0103spunsuri la chestiuni de azi.<\/p>\n
Tianxia<\/i>\u00a0este \u201eidealul politic al unei ordini a lumii\u201d care a fost transmis spre noi prin intermediul lui Confucius, dar care ar dep\u0103\u0219i \u201esl\u0103biciunea\u201d principal\u0103 a confucianismului, care este, conform autorului, aceea de a nu avea r\u0103spuns la \u201eproblema str\u0103inului\u201d. Crea\u021bie a dinastiei Zhou (1046-256 \u00ee.e.n.),\u00a0Tianxia<\/i>\u00a0st\u0103 sub deviza integr\u0103rii oamenilor dincolo de diferen\u021bele dintre ei, lu\u00e2ndu-i ca oameni, \u0219i \u201e\u021binte\u0219te la o ordine a lumii \u00een care lumea ca \u00eentreg devine subiectul politicii, la o ordine a coexisten\u021bei (order of coexistence<\/i>) care consider\u0103 lumea \u00eentreag\u0103 ca o entitate politic\u0103. A concepe lumea sub aspectul\u00a0\u00a0Tianxiei<\/i>\u00a0\u00eenseamn\u0103 a face din lumea ca \u00eentreg punctul de plecare al analizei pentru a proiecta o ordine politic\u0103 adecvat\u0103 realit\u0103\u021bii\/\u2026\/.Punctul de plecare al metodologiei\u00a0Tianxia<\/i>\u00a0este c\u0103 lumea este de considerat\u0103 ca subiect\u201d (p. 14). \u00cen cursul istoriei chineze, Guanzi, Laozi \u0219i al\u021bi ilu\u0219tri au ap\u0103rat acest punct de vedere.<\/p>\n
Pentru Zhao Tingyang, \u00een\u00a0Tianxia<\/i>, pe care o socote\u0219te politica \u00een\u021beleas\u0103 la propriu, nimic din realitate nu r\u0103m\u00e2ne \u201eexterior\u201d, ci toate p\u0103r\u021bile sunt \u201einterioare\u201d. Sub concept se consider\u0103 c\u0103 \u201eoricare existen\u021b\u0103 aflat\u0103 \u00een afar\u0103 pune \u00eentrebarea integr\u0103rii ei, ea nu este obiect de supunere\u201d (p. 16). Bun\u0103oar\u0103,\u00a0Tianxia<\/i>\u00a0este diametral opus\u0103 vederilor unui Carl Schmitt, care a axat politica pe distinc\u021bia \u201eprieten \u2013 du\u0219man\u201d.\u00a0Tiaxania<\/i>\u00a0dizolv\u0103 aceast\u0103 distinc\u021bie integr\u00e2ndu-i pe to\u021bi cei care sunt.<\/p>\n
Ceea ce dinastia Zhou a creat cu trei milenii \u00een urm\u0103 a avut atunci un impact practic provincial, dar a \u0219i dat un concept al politicii care poate fi alternativa mai profund\u0103 la cele de ast\u0103zi. Acest concept \u2013 se argumenteaz\u0103 \u00een volumul\u00a0To\u021bi de sub Cer. Trecutul \u0219i viitorul ordinii lumii<\/i>\u00a0\u2013 este ast\u0103zi alternativ\u0103 la conceperea politicii care opereaz\u0103 cu distinc\u021bia \u201eintern-extern\u201d \u0219i este conflictual\u0103. Istoria, de pild\u0103 lupta cu ereziile, teoria luptei de clas\u0103, \u201er\u0103zboiul civiliza\u021biilor\u201d al lui Samuel Huntington, o confirm\u0103.<\/p>\n
Punctul de plecare al analizei din\u00a0To\u021bi de sub Cer. Trecutul \u0219i viitorul ordinii lumii\u00a0<\/i>este constatarea situa\u021biei din lume: \u00eempotmolirea \u00een conflicte, care se rezolv\u0103 duc\u00e2nd la alte conflicte, \u0219i \u00een solu\u021bii de scurt\u0103 b\u0103taie, care au nevoie de alte solu\u021bii. Cu alte cuvinte, stagnarea \u00een repetitivitate, \u00een care chiar liberalizarea are nevoie de noi solu\u021bii, iar curentele care ocup\u0103 scena sunt doar rezolv\u0103ri pe termen scurt.<\/p>\n
Pasul teoretic prim al lui Zhao Tingyang\u00a0este critica \u00een\u021belegerii consacrate a politicii. Cum se \u0219tie, aceast\u0103 \u00een\u021belegere are \u00een premisele ei polisul grecesc, cu concep\u021biile lui Platon \u0219i Aristotel, \u0219i a luat forma sub care a venit spre noi sub conceptul lui Hobbes al \u201est\u0103rii naturale\u201d. Este starea \u00een care oamenii intr\u0103 \u00een r\u0103zboaie, pe fondul precarit\u0103\u021bii resurselor \u0219i ne\u00een\u021belegerilor \u0219i ca urmare a ne\u00eencrederii unii \u00een al\u021bii, a rivalit\u0103\u021bii \u0219i a dorin\u021bei de afirmare \u2013 stare c\u0103reia \u00eei pune cap\u0103t constituirea statului, cu sistemul s\u0103u de drept natural. \u00cen evaluarea lui Zhao Tingyang, Hobbes ilustreaz\u0103 \u201eextrema celei mai rele lumi posibile\u201d, \u00een care se exclude cooperarea \u0219i, cu aceasta, se ignor\u0103 tranzi\u021bia efectiv originar\u0103 la cooperare (p. 17). Abordarea hobbesian\u0103 \u00ee\u0219i asum\u0103 posibilitatea r\u0103ului extrem ca origine a statului, dar nu are poten\u021bial de explica\u021bie universal. Ea ia securitatea ca nevoie primordial\u0103 \u0219i nu \u00eeng\u0103duie omului s\u0103 aspire la mai mult.<\/p>\n
Or, deja cu dou\u0103 milenii \u00eenainte de Hobbes, Xunzi a discutat problema \u201est\u0103rii naturale\u201d a oamenilor \u0219i a semnalat, din optica unui confucianism critic, o cu totul alt\u0103 stare ini\u021bial\u0103: cooperarea. Teza lui era c\u0103 existen\u021ba omului are nevoie\u00a0ab initio<\/i>\u00a0de cea a grupului. Plec\u00e2nd de aici, Zhao Tingyang formuleaz\u0103 \u201eprincipiul ontologic: coexisten\u021ba preced\u0103 existen\u021ba, cu alte cuvinte coexisten\u021ba este premisa existen\u021bei\u201d (p. 18). Ceea ce \u00eenseamn\u0103 c\u0103 oamenii sunt \u00eenzestra\u021bi de la natur\u0103 cu nevoi pe care nu le pot satisface singuri, ci doar apel\u00e2nd la rituri, la reguli de drept, oricum la cooperare, care creeaz\u0103 \u00eencredere, ce se desf\u0103\u0219oar\u0103 ca un sistem.\u00a0 \u00cen felul acesta, Xunzi a ocolit dificultatea la care nu g\u0103sea solu\u021bie Hobbes.<\/p>\n
Zhao Tingyang\u00a0nu contrapune nicidecum China, cu conceptul\u00a0Tianxia<\/i>, \u0219i Europa, cu considerarea individului ca purt\u0103tor de libert\u0103\u021bi \u0219i drepturi inalienabile. Cunoscutul filosof din Beijing-ul zilelor noastre vrea complementarea lor reciproc\u0103. \u201eCele dou\u0103 sisteme formeaz\u0103 \u00eempreun\u0103 un fel de ro\u021bi din\u021bate care se \u00eembin\u0103, se \u00eentregesc structural. Dac\u0103 lipse\u0219te, adic\u0103, planul individului, lipse\u0219te garan\u021bia politic\u0103 a autonomiei individuale. Dac\u0103 lipse\u0219te planul\u00a0Tianxia<\/i>, \u00eentregul sistem al lumii r\u0103m\u00e2ne \u00een aer. Dep\u0103\u0219irea st\u0103rilor de lucruri anarhice \u0219i atingerea p\u0103cii mondiale devin imposibile. Dac\u0103 nu se ajunge la a crea o ordine a lumii adecvat\u0103, atunci politica global\u0103 amenin\u021b\u0103 \u2013 relativ la formarea de noi puteri care, \u00een cursul globaliz\u0103rii, las\u0103 treptat \u00een urma lor politica statelor \u0219i posibilitatea lor de a controla politica interna\u021bional\u0103 \u2013 s\u0103 transforme lipsa de control \u00eentr-un joc periculos al pierderii controlului\u201d (p. 22). Abia aceast\u0103 complementaritate deschide orizontul unei lumi diferite.<\/p>\n
\u00cen fapt, argumenteaz\u0103 Zhao Tingyang, \u00een anii no\u0219tri\u00a0s-a ajuns \u00een situa\u021bia \u00een care nu mai este clar dac\u0103 politica interna\u021bional\u0103 rezolv\u0103 conflicte sau creeaz\u0103 noi conflicte din moment ce a r\u0103mas doar derivat al politicii unor state, nu asumare a st\u0103rii lumii. Aceste contradic\u021bii nu se rezolv\u0103 prin strategii actuale sub devize ca \u201edominare\u201d, \u201eechilibru strategic\u201d, \u201elimitare\u201d, \u201esanc\u021biuni\u201d, \u201einterven\u021bii\u201d, \u201er\u0103zboi\u201d, \u201egeopolitic\u0103\u201d sau \u201ehegemonie cultural\u0103\u201d. \u201eAceasta \u00eenseamn\u0103 c\u0103 problema nucleu a politicii globale este incluziunea lumii \u0219i tocmai aceasta se g\u00e2nde\u0219te prin transformarea lumii potrivit devizei \u201etotul de sub Cer\u201d\u201d (p. 25). Contradic\u021biile sunt solubile abia prin politica incluziunii.<\/p>\n
Filosofia chinez\u0103 tradi\u021bional\u0103 a pus \u00een joc, \u00een partea ei de reflec\u021bie politic\u0103, trei concepte: \u201eTianxia<\/i>\u00a0\u2013 stat \u2013 clan\u201d. Evident, ea nu socote\u0219te individul drept entitate politic\u0103. Ca urmare, China tradi\u021bional\u0103 nu a tematizat libertatea politic\u0103 \u0219i drepturile omului. Ele au r\u0103mas crea\u021bie a Europei moderne, iar China a f\u0103cut din ele tem\u0103 sub influen\u021ba Europei. \u00cen rela\u021bia celor trei concepte, Confucius a preferat ordinea \u201eclan-stat-\u00a0Tianxia<\/i>\u201d pentru a ajunge la formula \u201eto\u021bi de sub Cer\u201d, c\u0103ci el \u0219i-a legat speran\u021bele de \u201ecoexisten\u021bialitate\u201d, pe care a privit-o ca moralizare pas cu pas a comunit\u0103\u021bilor. El a crezut c\u0103 \u201eiubirea aproapelui\u201d este de ajuns pentru a regla rela\u021biile oamenilor (p. 82). Dar chiar succesori, precum Xiaotong, au socotit \u00eens\u0103 c\u0103 \u00een aceast\u0103 abordare este prea mult\u0103 idealizare \u2013 \u201efamiliaritatea\u201d a putut fi luat\u0103 de Confucius ca ideal de inclusivitate, dar ea se atinge greu \u00een realit\u0103\u021bile vie\u021bii. O \u201elume inclusiv\u0103\u201d, pentru care \u201eexteriorul\u201d nu exist\u0103, a r\u0103mas \u00eens\u0103 mai atr\u0103g\u0103toare pentru oameni dec\u00e2t una bazat\u0103 pe \u201edu\u0219m\u0103nie\u201d. Confucianismul este tradi\u021bia principal\u0103 a Chinei, dar nu este unica tradi\u021bie (p. 129) chinez\u0103.<\/p>\n
Conceptul politicii pe care Zhao Tingyang \u00eel configureaz\u0103 \u00ee\u0219i asum\u0103 c\u0103 problema politicii este \u201eintegrarea altuia \u00een coexisten\u021b\u0103, nu \u021binerea lui \u00een afar\u0103, ca exterior\u201d (p. 16). Filosoful vrea s\u0103 arate c\u0103, de\u0219i a marcat istoria umanit\u0103\u021bii, \u201econceptul luptei antagoniste, nu este \u00een nici un caz expresie a veritabilei politici, ci \u00eenseamn\u0103 conflict \u0219i lupt\u0103\u201d. \u201eConvie\u021buirea pa\u0219nic\u0103\u201d \u0219i \u201eincluziunea\u201d sunt de fapt sensul politicii. \u201eProblema decisiv\u0103 a incluziunii lumii este posibilitatea unei coexisten\u021be stabile \u0219i bazat\u0103 pe \u00eencredere\u201d (p. 30), iar \u201epolitica nu este altceva dec\u00e2t arta coexisten\u021bei\u201d (p. 34). Ea este de \u00een\u021beles ca \u201eart\u0103 a vie\u021buirii \u00eempreun\u0103 \u0219i nu ca tehnic\u0103 a st\u0103p\u00e2nirii \u0219i domina\u021biei\u201d (p. 48).<\/p>\n
Din aceast\u0103 perspectiv\u0103, \u0219i Kant, \u0219i Rawls, \u0219i Habermas, cu proiectele de a aduce societ\u0103\u021bile sub controlul dreptului, pl\u0103tesc inevitabil o \u201esl\u0103biciune\u201d conceptual\u0103: nu pot face fa\u021b\u0103 conflictelor de interese ad\u00e2nci, adesea culturale (p. 27), care exced\u0103 proiectele, oric\u00e2t de generoase ar fi. \u201eTradi\u021bia hobbesian\u0103 a accentu\u0103rii luptei, respectiv tradi\u021bia lockeian\u0103 a accentu\u0103rii concuren\u021bei, ca \u0219i tradi\u021bia kantian\u0103 a c\u0103ut\u0103rii de acorduri de pace sunt, toate, \u00eentr-adev\u0103r, con\u0219tiente de pericolul conflictelor, dar, \u00eentruc\u00e2t toate pleac\u0103\u00a0apriori<\/i>\u00a0de la asump\u021bia altuia ca exterior, ele sunt incapabile s\u0103 dizolve tensiuni \u0219i conflicte \u00eentre subiec\u021bi (intersubjective<\/i>)\u201d (p. 28-29).<\/p>\n
Atingerea \u201eincluziunii lumii este cea mai important\u0103 problem\u0103 a viitorului\u201d (p. 34). Modernitatea a adus pe scen\u0103 globalizarea, dar nu este capabil\u0103 s\u0103 rezolve problemele ridicate de aceasta \u2013 \u00een loc de a\u0219a ceva \u201eea \u021binte\u0219te la dominarea lumii prin divizarea ei\u201d (p. 35). Or, dup\u0103 tradi\u021bia\u00a0Tianxia<\/i>, \u201eforma complet\u0103 a politicii este politica lumii\u201d (p. 66).<\/p>\n
Filosofia chinez\u0103 opereaz\u0103 cu trei entit\u0103\u021bi ontologice cuprinz\u0103toare: \u201eCerul \u2013 Omul \u2013 P\u0103m\u00e2ntul\u201d, care \u00eel au \u00een comun pe Dao \u2013 \u201eDao desemneaz\u0103 cea mai bun\u0103 form\u0103 de existen\u021b\u0103 (Daseinssform<\/i>) (the best possible ways to be<\/i>), respectiv felul \u0219i modul cum se atinge o esen\u021b\u0103\u201d (p. 61). La chinezii antici, Cerul nu vorbe\u0219te, nu are purt\u0103tori de cuv\u00e2nt \u2013 Mencius ne spune c\u0103 Cerul se arat\u0103 \u00een ceea ce faci. Pe de alt\u0103 parte, omul nu are cum s\u0103 influen\u021beze fiin\u021barea absolut\u0103: Dao stabile\u0219te ceea ce putem face. Ca oameni, putem interveni \u00een \u201edevenirea\u201d lucrurilor, dar nu \u00een \u201eesen\u021ba\u201d lor. Cum spune Laozi, Dao cu care avem de a face nu fixeaz\u0103 pentru ve\u0219nicie ceva, oamenii pot interveni \u00een devenirea lumii \u0219i numai ceea ce devine este existent. De aici \u0219i maxima: \u201e\u00eengrije\u0219te tot ceea ce este viu \u0219i las\u0103-l s\u0103 tr\u0103iasc\u0103\u201d.<\/p>\n
Modernitatea ar trebui s\u0103 accepte azi, scrie Zhao Tingyang, \u201eprioritatea con\u0219tiin\u021bei coexisten\u021biale\u201d (p. 41). El aplic\u0103 de fapt vestitul \u201eoptimum confucianist\u201d: dac\u0103 o persoan\u0103\u00a0x<\/i>\u00a0ajunge la cre\u0219terea folosin\u021bei a ceva, s\u0103 zicem la\u00a0x+1<\/i>, atunci este ra\u021bional ca \u0219i o alt\u0103 persoan\u0103 participant\u0103 la ac\u021biune,\u00a0y<\/i>, s\u0103 ajung\u0103 la ob\u021binerea aceleia\u0219i folosin\u021be \u2013 orice cre\u0219tere a folosin\u021bei \u00een urma unei ac\u021biuni trebuie s\u0103 implice reciprocitatea celor care ac\u021bioneaz\u0103. Zhao Tingyang ia astfel distan\u021b\u0103 de \u201eoptimumul lui Pareto\u201d, care cere nu reciprocitate, ci ca folosin\u021ba niciunui participant la ac\u021biune s\u0103 nu scad\u0103.\u00a0 Solu\u021bia lui Pareto nu poate asigura echilibrul \u0219i stabilitatea rela\u021biilor dintre cei care particip\u0103 la o ac\u021biune. Implica\u021bia acestei diferen\u021be \u00eentre cei doi este vast\u0103: politica implic\u0103 considerarea a ceea ce oamenii tr\u0103iesc (p. 43) \u2013 a spiritualit\u0103\u021bii.<\/p>\n
Tianxia<\/i>\u00a0\u00ee\u0219i asum\u0103 lumea ca \u00eentreg drept punct de plecare al politicii\u201d. Sistemul ei nu a fost realizat practic, dar r\u0103m\u00e2ne de realizat procesual. \u201eA\u0219a cum grecii au ridicat problemele ve\u0219nice ale drept\u0103\u021bii, sferei publice \u0219i democra\u021biei, tot astfel dinastia Zhou a ridicat problemele\u00a0Tianxia<\/i>, ale conducerii \u00een\u021belepte, ale compatibilit\u0103\u021bii \u0219i sufletului poporului, pe care trebuie s\u0103 ni le punem. \u00cenc\u0103 \u0219i mai important este faptul c\u0103 sistemul\u00a0Tianxia<\/i>\u00a0a transformat pentru prima oar\u0103 globul p\u0103m\u00e2ntesc natural \u00eentr-o deviz\u0103 politic\u0103, \u201eTotul de sub Cer\u201d, \u0219i a pus astfel piatra de temelie a politicii mondiale \u00eentr-un sens fundamental\u201d (p. 56).<\/p>\n
\u00a0Desigur, istoria a fost complicat\u0103. Treptat, sistemul\u00a0Tianxia<\/i>\u00a0al dinastiei Zhou a pierdut din \u201ecompatibilitatea\u201d componentelor \u0219i a disp\u0103rut (p. 109). \u201eExperimentul sistemului\u00a0Tianxia<\/i>\u00a0al dinastiei Zhou a l\u0103sat \u00een urm\u0103 o mo\u0219tenire \u00een metodologia politic\u0103. \u00cen aceasta const\u0103 importan\u021ba sa\u201d (p. 118). Istoria Chinei \u00eens\u0103\u0219i a luat un \u201edublu caracter\u201d: statul a fost expus n\u0103zuin\u021belor de putere, dar \u0219i aspira\u021biei la coexisten\u021b\u0103 pa\u0219nic\u0103. \u201ePe baza unor accidente istorice, politica \u00een China timpurilor antice a \u00eenceput cu politica lumii, adic\u0103 \u0219i-a organizat statul \u0219i clanurile \u00een cadrul sistemului\u00a0Tianxia<\/i>. Dimpotriv\u0103, politica european\u0103 a \u00eenceput cu statul ca\u00a0polis<\/i>. Aceste dou\u0103 gene politice sunt diferite, ele se pot complementa, dar nu se las\u0103 fuzionate\u201d (p. 126). \u00cen compara\u021bie cu\u00a0 Europa, care a axat politica pe statul na\u021bional, \u201eprincipiul politicii \u00een China se sprijin\u0103 pe gene ale originii din\u00a0sistemul\u00a0Tianxia<\/i>\u00a0cu principiile sale de atotcuprindere \u0219i compatibilitate\u201d (p. 127). \u00cen mod firesc, China avea s\u0103 urmeze, totu\u0219i, ceva din tradi\u021bia\u00a0Tianxia<\/i>, chiar dac\u0103, pe ansamblu, s-a dezvoltat ca \u201ehua<\/i>\u201d \u2013 prin reciproc\u0103 influen\u021b\u0103, nu prin schimbare unilateral\u0103 (p. 144), care a fost \u00eens\u0103\u0219i istoria ei. (Din volumul Andrei Marga,\u00a0China ca supraputere<\/i>, edi\u021bia a II-a, extins\u0103, \u00een curs de preg\u0103tire)<\/p>\n