Tag: romania-actualitati.ro
-

Subiecte pe agenda şedinţei de guvern
Proiectul de reformă în administraţia publică mai rămâne în dezbatere publică. Proiectul legii care taie posturi şi sporuri în administraţia publică nu se află pe agenda şedinţei executivului de joi şi nu va fi adoptat deocamdată. Pe ordinea de zi se află un proiect, considerat major, privind participarea României, ca invitat de onoare, la Târgul…
-

Președintele AEP cere modificarea legislației electorale
“Modificarea legislației electorale este o necesitate pentru recâștigarea încrederii în instituțiile implicate”, susține președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu. El anunță că a dispus constituirea unor grupuri de lucru pentru elaborarea unor proiecte legislative, între care organizarea Autorității și finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Adrian Țuțuianu: După ce vom avea discuții cu…
-

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe tema bugetului de stat din acest an
Premierul Ilie Bolojan a analizat toate aceste aspecte, la întâlnirea din această dimineaţă, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, iar reprezentanţii aleşilor locali au primele consultări în încercarea de a formula o poziţie comună asupra noii construcţii bugetare. Care sunt cifrele pe baza cărora se alcătuieşte proiectul de buget, ne spune Petruţa Obrejan. Reporter: Bugetul pentru…
-

Preşedintele Nicuşor Dan a început o analiză aprofundată a conţinutului şi implicaţiilor aderării la Carta Consiliului pentru Pace
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că a început o analiză aprofundată a conţinutului şi implicaţiilor aderării la Carta Consiliului pentru Pace, o iniţiativă lansată de liderul american Donald Trump şi la care a fost invitată şi România. Această evaluare îşi propune să stabilească gradul de compatibilitate a noii iniţiative cu angajamentele pe care ţara noastră…
-

Grindeanu: Măsurile PSD de relansare economică, aprobate prin angajarea răspunderii
Președintele PSD Sorin Grindeanu spune că măsurile propuse de social-democrați pentru relansarea economică vor fi aprobate de guvern prin angajarea răspunderii în Parlament împreună cu reforma administrației publice. El mai spune că există consens în coaliție și că demersul reprezintă o reparație morală după reducerea deficitului bugetar realizată în anul trecut prin efortul populației și…
-

Parlamentarii UDMR propun extinderea accesului la apartamentele ANL destinate închirierii
Parlamentarii UDMR propun extinderea accesului la apartamentele ANL destinate închirierii, astfel încât tinerii să poată primi locuinţele chiar dacă lucrează în alt oraş. Măsura este inclusă într-o propunere legislativă depusă la Senat. Iniţiatorii spun că astfel se previne depopularea localităţilor mici prin menţinerea tinerilor şi familiilor în comunităţile de origine. Iulia Gherman are detalii: ”Cei…
-

Ministrul apărării anunță “un ritm alert” de achiziții militare în următoarele luni
21 de proiecte de înzestrare a armatei, de la mașini blindate, la drone, nave, elicoptere, arme, muniții, apărare antiaeriană, radare, vor fi contractate în ritm alert în următoarele luni, a anunțat ministrul de resort, Radu Miruță, pe Facebook. Proiectul SAFE, în valoare de peste 16 miliarde de euro, pentru înzestrarea modernă a Armatei Române și…
-

Bolojan: Creăm condiții ca primarii să poată performa
Tronsoanele Iaşi-Ungheni şi Suceava-Siret din Autostrada Moldovei trebuie să fie finalizate până în anul 2030, a anunţat, astăzi, premierul Ilie Bolojan. El a precizat, la Iaşi, că finanţarea a fost aprobată, ieri, de Comisia Europeană, proiectele fiind considerate esenţiale pentru conectivitatea regiunii şi pentru componenta de apărare. Lucrările ar urma să înceapă în toamnă sau…
-

Reacții la amânarea, din nou, a pronunţării în cazul privind pensiile magistraţilor
Amânarea pronunţării în cazul sesizării privind pensiile magistraţilor afectează credibilitatea Curţii Constituţionale, dar şi a coaliţiei de guvernare, spune preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El consideră că o decizie rapidă care să constate că actul normativ este constituţional ar ajuta la recuperea încrederii cetăţenilor. Kelemen Hunor: Perioada de tranziţie s-a mărit la 15 ani, dar nu…
-

Protest în Capitală: manifestanții au ajuns la Guvern
Câteva mii de oameni participă joi seară la un protest în capitală, iar traficul prin centrul orașului a fost perturbat de coloana de oameni, care au pornit în marș după ce s-au adunat în zona statuilor de la Universitate. Traseul către Ateneul Român, anunțat de inițiatorul evenimentului, Partidul Acțiunea Conservatoare, a fost modificat de reprezentanții…