Tag: romania.europalibera.org
-

Miza achizițiilor directe de un milion de euro. Cinci miliarde „la liber” pentru primari și baroni locali
Sub pretextul simplificării legislației achizițiilor publice pentru implementarea PNRR, 137 de parlamentari români au semnat o inițiativă legislativă care ar lăsa la mâna primarilor și președinților de consilii județene miliarde de lei din noul PNDL. Miza ridicării pragului pentru achizițiile directe realizate de instituțiile publice din România o reprezintă banii din PNDL. Europa Liberă a…
-

De ce și cum au ajuns SRI și SIE să supervizeze investițiile străine de peste 2 milioane de euro
Ordonanța de Urgență prin care vor fi verificate investițiile, venite din zona non-UE, de peste 2 milioane de euro în „sectoare sensibile” naște semne de întrebare din cauza implicării serviciilor secrete în operațiune. Războiul din Ucraina și concurența Chinei ar fi justificările. Motivul, așa cum apare el în Nota de Fundamentare a Ordonanței este”Protejarea intereselor…
-

#10Întrebări | Septimius Pârvu (EFOR): Bani în plus pentru PNDL, un program cu întârzieri sau lucrări neîncepute
Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), reinventat anul trecut sub numele „Anghel Saligny” a primit recent încă 15,5 miliarde de lei. Organizația Expert Forum (EFOR) a analizat anii de PNDL și trage concluzii aspre: lipsa transparenței, incoerența datelor, deconturi zero, lucrări neîncepute. Potrivit Guvernului condus de Nicolae Ciucă, suplimentarea bugetului PNDL, făcută exact înainte de…
-

Exclusiv | Marcel Ciolacu, interviu despre banii pentru presă, plagiatul lui Ciucă, candidatura la prezidențiale
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune într-un interviu pentru Europa Liberă că va face publice numele televiziunilor și ale site-urilor de știri care primesc bani de la partid, însă, pe viitor, „cât mai curând”. Marcel Ciolacu a refuzat, în interviul acordat Europei Libere, să facă publică lista entităților de presă pe care PSD le plătește deja…
-

Poate bloca războiul exploatarea gazelor din Marea Neagră? Negocieri finale în Coaliție pentru legea offshore
În Coaliția de guvernare au loc negocierile finale pentru legea offshore, care vizează exploatarea gazelor din Marea Neagră. Directorul general al Romgaz, Aristotel Marius Jude, a declarat că războiul din Ucraina nu afectează, în acest moment, derularea proiectului din Marea Neagră. Securitatea energetică a României ar putea să fie asigurată prin exploatarea gazelor din Marea…
-

Marii favoriți pentru un post de judecător la CCR. Curtea schimbă trei judecători, însă nu scapă de politizare
Procedura de desemnare a trei judecători de la Curtea Constituțională a intrat în linie dreaptă. O linie care însă continuă cutuma politizării instituției, în pofida declarațiilor partidelor. Majoritatea celor care se află în cărți pentru aceste funcții sunt membri de partid. Cei trei judecători cărora le expiră mandatele sunt: Procedurile de numire ale noilor judecători…
-

Fost ministru al Fondurilor Europene despre voucherele promise de Guvern: „UE nu dă bani pentru un PowerPoint”
Guvernului îi va fi imposibil să finanțeze integral, din bani europeni, voucherele de 50 de euro pentru persoane vulnerabile. Nu au existat negocieri ferme, iar programele actuale sunt supra-contractate, e de părere fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. Faptul că România nu are un acord cu Comisia Europeană pentru finanțarea voucherelor pentru populația vulnerabilă,…
-

Improvizație cu voucherele de 50 de euro. Ministrul Muncii explică cum se vor împărți banii de la 1 iunie
Aproape 3,5 milioane de vouchere de 50 de euro ar urma să fie împărțite populației vulnerabile la fiecare două luni până la sfârșitului anului. Deși măsura este anunțată în mod public, Guvernul caută acum linia de finanțare la Comisia Europeană. Măsura nu a fost discutată în conducerea PNL. Liderii Coaliției de guvernare au declarat, luni,…
-
Exclusiv | România nu are un acord cu UE pentru finanțarea voucherelor de 50 de euro promise populației
România nu are încheiat un acord cu Comisia Europeană pentru decontarea voucherelor de 50 de euro care vor fi distribuite populației vulnerabile. Coaliția PSD-PNL-UDMR a prezentat măsura, dar abia acum se caută soluțiile pentru finanțare cu bani europeni. Pe masa guvernului sunt două scenarii. Premierul Ciucă (PNL), însoțit de Marcel Ciolacu (PSD) și Kelemen Hunor…
-

Cum a confiscat Ciolacu anunțul prin care Coaliția a anunțat măsuri sociale. Sociolog: „Are un ascendent în fața premierului”
Vulnerabilitățile PNL și experiența de comunicare politică și publică a președintelui PSD, Marcel Ciolacu, superioară premierului, au făcut ca social-democrații să ia prim-planul la lansarea programului „Sprijin pentru România”. Programul „Sprijin pentru România”, lansat marți, este cel mai amplu set de măsuri socio-economice lansate de coaliția de guvernare PNL-PSD-UDMR, de la instalarea acesteia. Are o…