Tag: suceavanews.ro
-
FOTO Accident cu un mort și trei răniți pe DN 17, în Suceava. Un microbuz a intrat într-un tir
Un accident rutier s-a produs luni seară pe drumul național DN17 între localitățile Stroiești și Ilișești din județul Suceava. În accident au fost implicate un microbuz și un tir. La fața locului au intervinit pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu…
-
FOTO Accident! Un șofer s-a izbit cu mașina în indicatorul de la intrare în municipiul Suceava
Un accident rutier a avut loc marți, la intrare în municipiul Suceava dinspre Rădăuți (DN2). Este vorba despre un autoturism intrat într-un indicator de delimitare a localității. În autoturism se afla doar conducătorul acestuia, conștient și cooperant, care a fost preluat de către echipajul SMURD și i se acordă primul ajutor medical. Intervin la fața…
-
Viceprimar mort pe patul de spital. „A fost un om de cuvânt”
Comuna Bunești din județul Suceava îmbracă haine de doliu după vestea tristă a trecerii în neființă a viceprimarului Ioan Dolceanu. Un om de o ținută morală aleasă și un pilon al administrației locale, acesta s-a stins din viață pe un pat de spital, lăsând în urmă o comunitate îndurerată și o familie sfâșiată de durere.…
-

FOTO & VIDEO Acțiune de amploare la Suceava, cu peste 300 de polițiști. Au fost confiscate aparate de jocuri de noroc, dar și bani
Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a organizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la nivel județean o amplă acțiune cu efective sporite, obiectivele principale vizate fiind siguranța rutieră și siguranța în mediul stradal. În cadrul acțiunii au fost angrenați la nivel județean peste 300 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale,…
-

Două fete din Suceava, date dispărute. Cele două sunt surori şi au plecat împreună de acasă
Două fete din municipiul Suceava sunt date dispărute de Poliţie. Cele două sunt surori şi au plecat împreună de acasă. Ele se numesc Ştefania Andreea Oltean şi Anamaria Oltean şi au 15 şi, respectiv, 14 ani. “La data 24.01.2026, in jurul orei 16:00, minorele Oltean Stefania Andreea în vârstă de 15 ani și Oltean Anamaria,…
-

Pompier din Suceava mort la 48 de ani. Două fete nu mai au cui spune „tată”
Familia pompierilor militari suceveni se desparte de încă un camarad. Plutonierul adjutant (r) Ioan Nistor s-a mutat, sâmbătă, la cele veșnice. Ninel așa cum îl știau și îl strigau toți, a fost mai mult decât un coleg… Un prieten adevărat și un camarad de nădejde. În fiecare misiune, în fața flăcărilor sau a altor stihii…
-

VIDEO Accident pe drumul Botoșani- Suceava! Un șofer a rupt cu mașina un stâlp de iluminat
Un accident a avut loc luni seară, pe drumul Botoșani- Suceava, pe raza localității Dumbrăveni. Un autoturism a pus la pământ un stâlp de iluminat și a blocat drumul. Mașina a retezat pur și simplu stâlpul de iluminat public. Din fericire, nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Video: SuceavaFail https://suceavanews.ro/wp-content/uploads/2026/01/AQNMSt_8r0f6TTvqkBkXp5U9UMfuCM0cSJLGK8QD7NGCJzQK70cXt3umRw39qVdezIYap32MHZhBtXJqG1UI3cEmvTyrXLAS0YAEuS04TXwGMw.mp4
-

O cunoscută femeie de afaceri din Suceava s-a stins din viață
Județul Suceava pierde una dintre cele mai emblematice figuri ale mediului de afaceri local. Tusnelda Piticariu, director și administrator al SC Intus Vatra Dornei, s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire definită prin profesionalism, curaj și, mai ales, o profundă omenie. Nenumărați botoșăneni o cunoșteau și mergeau să petreceacă momente de relaxare în…
-

Soluții robotizate de recuperare în Spitalul de Recuperare Medicală Arcadia pentru Andrei, un tânăr de 21 de ani, după un accident auto
În fiecare an, milioane de oameni sunt victime ale accidentelor rutiere la nivel global, iar în România numărul acestora este alarmant. De multe ori, victimele acestor accidente se confruntă cu leziuni grave care le schimbă complet viața, afectându-le mobilitatea și, implicit, independența. Politraumatismul este o consecință frecventă a accidentelor rutiere. Recuperarea, în astfel de cazuri,…
-

Se va construi un nou terminal la Aeroportul Ştefan cel Mare din Suceava. Anunţul făcut de şeful CJ
Aeroportul “Ştefan cel Mare” Suceava va construi un nou terminal de pasageri, în baza unei investiţii făcute de Consiliul Judeţean Suceava. Preşedintele CJ, Gheorghe Şoldan, susţine că noul terminal va fi cel mai mare de până acum, el urmând să aibă o suprafaţă de 11.000 metri pătraţi. “Luna aceasta dăm drumul licitaţiei pentru proiectarea şi…