Tag: sursadevest.ro
-

Sorin Șipoș (USR): Zero dosare trimise în instanță pentru dezinformare. E timpul să rescriem legea care nu mai apără România de minciuni – Sursa de Vest
Senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, a solicitat Parchetului General situația dosarelor privind infracțiunea de comunicare de informații false (art. 404 Cod Penal) înregistrate între 2023 și 2024. Răspunsul oficial arată o realitate alarmantă: niciun dosar de dezinformare nu a fost trimis în instanță, deși fenomenul a atins proporții fără precedent în perioada alegerilor din…
-

Primele imagini din interiorul clădirii Universității de Medicină din Timișoara, care va fi modernizată cu fonduri europene! – Sursa de Vest
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara face un pas important spre modernizarea infrastructurii educaționale. Au fost publicate primele imagini din interiorul uneia dintre clădirile care vor fi renovate cu fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Proiectul are ca scop îmbunătățirea accesului egal la servicii educaționale de calitate, prin dezvoltarea unei infrastructuri…
-

Va curge apă cu presiune scăzută, la robinete! Aquatim spală rețelele de distribuție din două localități – Sursa de Vest
Mâine, între orele 09:00-15:00, echipele Aquatim vor spăla rețelele de distribuție din Nițchidorf și Blajova, motiv pentru care presiunea apei va fi scăzută. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. La reluarea alimentării…
-

Visit Timiș promovează Banatul la târgul internațional de turism TTG Travel Experience din Italia – Sursa de Vest
Banatul ajunge în prim-planul turismului european, prin participarea Visit Timiș la TTG Travel Experience, unul dintre cele mai importante târguri internaționale de turism din Europa, desfășurat în perioada 8–10 octombrie 2025, la Rimini, în Italia. Timp de trei zile, standul României găzduiește oferta turistică a județului Timiș, prezentată de echipa Visit Timiș, care pune accent…
-

Povești despre sport și managerii cluburilor, în noul număr „Născut pentru sport” – Sursa de Vest
Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara s-a dovedit a fi neîncăpătoare la evenimentul de lansare al revistei „Născut pentru sport” – numărul 6. Au fost prezenți sportivi, antrenori și manageri de cluburi, ei fiind de altfel, protagoniștii ediției din 2025, care va fi distribuită gratuit, în școlile din județ. „De fiecare dată am tematizat revista noastră.…
-

Atenție, șoferi! Medicamentele pentru răceală vă pot lăsa fără permis! Vezi aici lista substanțelor care vă pot crea probleme – Sursa de Vest
Tot mai mulți șoferi din România rămân fără permis de conducere după ce testele antidrog efectuate în trafic ies pozitive – chiar dacă nu au consumat niciun drog. Motivul este surprinzător: anumite medicamente obișnuite, folosite pentru răceală, gripă sau dureri, conțin substanțe care pot declanșa rezultate fals pozitive la testele rapide. Aici se încadrează compuși…
-

Copiii din Timișoara învață să cânte la chitară! Un proiect inedit aduce muzica direct în școli – Sursa de Vest
Toamna aceasta, sălile de clasă din Timișoara se transformă în mici ateliere de muzică. Asociația Culturală Play derulează până în noiembrie, incluisv, proiectul cultural-educativ „Pune mâna pe chitară în școală, la Timișoara”, prin care chitara și muzica folk și rock ajung mai aproape de copii. Inițiativa își propune să aducă arta în școli, oferind elevilor…
-

Timișoara devine capitala pneumologiei românești! Începe PneumoClinics TM 2025, care aduce și o premieră pentru doctoranzi – Sursa de Vest
Peste 200 de participanți, conferințe, simpozioane, sesiuni plenare, workshop-uri, prezentări de cazuri clinice, dar și prezentări de echipamente medicale. Toate acestea pe parcursul celor 3 zile ale Școlii PenumoClinics TM 2025. La ediția din acest an vor participa, pe lângă specialiștii în pneumologie, și medici radiologi, cardiologi, reumatologi, medici interniști, oncologi și medici de familie.…
-

Atenție, șoferi! Pericol uriaș de accidente, din cauza ceții și a șoselelor umede – Sursa de Vest
Ceața și umezeala de pe carosabil creează dificultăți pentru șoferi în această dimineață, în mai multe județe din vestul țării. Vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri, potrivit informațiilor transmise de autorități. Se circulă în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județele Arad, Caraș-Severin,…
-

Ajutor pentru persoanele fără adăpost, în sezonul rece! Pot beneficia de găzduire temporară, masă caldă, asistență medicală și consiliere psihologică! – Sursa de Vest
Primăria Timișoara anunță măsuri speciale de sprijin pentru persoanele fără adăpost, în contextul apropierii sezonului rece, când riscurile pentru sănătate și siguranță sunt tot mai mari. Cetățenii care observă persoane aflate în dificultate și care au nevoie de ajutor medical sunt îndemnați să sune la 112, pentru trimiterea unei ambulanțe. De asemenea, Poliția Locală Timișoara…