PROGRAMUL “RABLA” AR PUTEA FI ANULAT ÎN 2026

Cine nu a reușit să își achiziționeze, anul acesta,  o mașină prin programul Rabla, în 2026 șansele vor fi minime.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că, anul viitor, programul Rabla  ar putea fi anulat. Și asta, în condițiile în care, în prezent, nu există un buget identificat pentru program și nici nu va mai exista versiunea de fonduri europene.

Ministrul a subliniat că prioritare vor fi proiectele de infrastructură aflate deja în derulare, precum lucrările de apă, canalizare și centrele de colectare a deșeurilor.

Anul acesta, programul Rabla Auto pentru persoane fizice a beneficiat de un buget total de 200 de milioane de lei, din care fondurile destinate autovehiculelor noi cu combustie internă, motocicletelor și celor cu sistem de propulsie hibrid s-au epuizat în prima etapă, în data de 30 septembrie 2025, în doar 13 minute de la lansare. Situația a dus la o suplimentare a fondurilor pentru acest tip de autovehicule, pe fondul unui interes crescut din partea românilor.

Programul Rabla Auto a început anul acesta cel mai târziu din istoria sa, cu buget  scăzut mult față de 2024, dar  și cu diminuarea voucherului pentru mașini electrice, de la 7.400 de euro la  aproximativ 3.700 de euro. În premieră, la ediția din acest an au fost eliminate voucherele pentru mașinile diesel.

Ajutată sau nu de programul Rabla, piaţa auto din România a înregistrat un avans de 11% în ritm anual, în condiţiile în care în luna octombrie au fost înmatriculate 12.839 autoturisme, cu aproape 1.500 mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut.

Înmatriculările de autoturisme marca Dacia în Europa au crescut cu 9% în luna octombrie, până la aproape 50 000 de unităţi.

 

Source URL: https://newss.ro/2025/11/26/programul-rabla-ar-putea-fi-anulat-in-2026/


Analyse


2025-11-26 12:12:14

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.