Un deputat USR se distanțează de linia partidului. Ar vrea la guvernare

Un deputat USR se distanțează de linia partidului. Ar vrea la guvernare

Deputatul Stelian Ion spune că USR ar trebui să ia în considerare și intrarea la guvernare, iar portofoliul justiției este unul dintre cele indicate de politicianul USR.

Deputatul USR Stelian Ion, unul dintre cei mai vocali parlamentari în disputele aprinse cu PSD pe teme de justiție, a declarat luni pentru G4Media.ro că a trimis un mesaj intern prin care cere partidului să analizeze și opțiunea intrării la guvernare.

”Eu am spus în acest mesaj că mi se pare oportun să fim în miezul lucrurilor și să participăm, cel puțin la Ministerul Justiției. Nu pentru mine am cerut acest post, pentru că am anunțat deja că voi candida la Primăria Constanța. Evident că sunt argumente și pro și contra, tocmai de aceea am vrut să avem o dezbatere absolut rațională, fără o miză internă”, a spus Stelian Ion pentru G4Media.ro.

El a anunțat că o decizie finală privind poziționarea USR față de intrarea la guvernare va fi luată în această seară, la o reuniune informală a Comitetului Politic.

”Ne dorim ca unele lucruri să se întâmple, nu e suficient să plece guvernul Dăncilă. E nevoie de măsuri urgente pe justiție – SIIJ, recursul compensatoriu, revizuirea Codului Administrativ, revizuirea modului de alocare a banilor prin PNDL, votul la locale în două tururi”, a mai spus Stelian Ion.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/politica/un-deputat-usr-se-distan-eaza-de-linia-partidului-ar-vrea-la-guvrnare_5dcc9284406af85273d82c8c


Analyse


2025-04-03 15:13:56

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Deputat USR doreste guvernare

Entity Sentiment:

  • Stelian Ion: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • USR: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • G4Media.ro: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • Ministerul Justitiei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Comitetul Politic: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • Primaria Constanta: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • guvernul Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Deputatul USR Stelian Ion sugereaza ca partidul ar trebui sa ia in considerare intrarea la guvernare, in special la Ministerul Justitiei, si subliniaza necesitatea unor masuri urgente in justitie.

Summary: Deputatul USR Stelian Ion a propus ca partidul sa ia in considerare intrarea la guvernare, in special la Ministerul Justitiei, pentru a implementa masuri urgente in domeniul justitiei. El a subliniat ca nu doreste acest post pentru sine, deoarece intentioneaza sa candideze la Primaria Constanta. O decizie finala va fi luata in cadrul unei reuniuni informale a Comitetului Politic al USR.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.