Antonio Costa și Nicolae Ciucă

Portugalia susține aderarea României la spațiul Schengen

Premierul portughez Antonio Costa, aflat în vizită în România, a transmis, joi, susţinere pentru aderarea țării noastre la spaţiul Schengen. Acesta și-a exprimat speranța că integrare va facilita circulaţia românilor rezidenţi în Portugalia, precum și schimburile dintre cele 2 țări.

Aş dori să profit de această ocazie pentru a mulţumi comunităţii române rezidente în Portugalia pentru integrarea sa atât de pozitivă, iar în ultimele decenii a contribuit la dezvoltarea ţării noastre. (…) Suntem indiscutabil susţinători ai aderării României la spaţiul Schengen şi sperăm că această integrare în spaţiul Schengen va facilita circulaţia românilor rezidenţi în Portugalia, schimburile dintre ţările şi popoarele noastre”, a afirmat Antonio Costa, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Nicolae Ciucă.

Oficialul portughez a subliniat și faptul că acordul bilateral privind cooperarea în domeniul apărării, semnat cu prilejul vizitei sale la Bucureşti, va duce la creşterea cooperării militare între cele două ţări.

“Am identificat în discuţiile purtate diverse domenii de cooperare – în domeniul energiei şi în programele de rezilienţă ale celor două ţări şi vom găsi posibilităţi de a rentabiliza sprijinul pentru cooperarea şi rezilienţa ţărilor noastre. În ultimii ani am avut o excelentă experienţă în cooperarea bilaterală în domeniul la apărării, cel mai bun exemplu este programul pe care l-am dezvoltat împreună în privinţa achiziţionării avioanelor F16 şi, prin acordul semnat astăzi de miniştrii Apărării, se va aprofunda, de asemenea, cooperarea în domeniul militar”, a arătat Antonio Costa, potrivit Agerpres.

Premierul Costa s-a referit la misiunea forţelor armate portugheze în România, evidenţiind că NATO va apăra teritoriul oricăror ţări ale Alianţei.

“Este o mare onoare ca forţele noastre armate să desfăşoare în România misiunea care ne-a fost atribuită de NATO de întărire a apărării şi a capacităţii de descurajare în partea estică a NATO, într-un moment în care Europa se confruntă cu o atitudine beligerantă, de încălcare a dreptului internaţional şi de atac barbar desfăşurat de Rusia în Ucraina. Este încă o dată cel mai bun prilej de a afirma alianţa noastră şi apărarea integrală a teritoriului oricăror ţări din NATO. Noi, care suntem în extrema occidentală a Europei, nu avem nicio îndoială că graniţa noastră de securitate începe aici, în România, începe la fiecare dintre graniţele din ţările NATO. Apărarea graniţelor noastre înseamnă nu numai să apărăm graniţele noastre naţionale, ci şi graniţele fiecăruia dintre aliaţii noştri. Forţele noastre armate apără graniţele tuturor ţărilor din NATO. Este sigur că vom contribui la apărarea tuturor şi cu toţii vom avea o securitate mai bună şi vom putea asigura pacea în Europa”, a adăugat Antonio Costa.

Potrivit acestuia, pacea în Europa este “o urgenţă”, iar războiul trebuie să înceteze şi să fie apărate vieţile omeneşti şi dreptul la suveranitate şi integritate teritorială al Ucrainei.

Premierul portughez a exprimat disponibilitatea aprofundării cooperării dintre cele două ţari, prin activitatea grupurilor de lucru care vor fi create.

Source URL: https://www.realitatea.net/stiri/actual/portugalia-sustine-aderarea-romaniei-la-spatiul-schengen_6286142f1921d14bd4477439


Analyse


2025-04-03 03:19:11

General Sentiment: positive (score: 0.6 magnitude: 1.5)

Subject: Portugalia sprijina Romania in Schengen

Entity Sentiment:

  • Portugalia: positive (score: 0.8 magnitude: 0.9, occurrence: 5)
  • Romania: positive (score: 0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 6)
  • Antonio Costa: positive (score: 0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 4)
  • NATO: positive (score: 0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 3)
  • Ucraina: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • International Relations

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,War & Conflict

Excerpt: Portugalia sprijina aderarea Romaniei la spatiul Schengen, premierul Antonio Costa exprimandu-si speranta ca integrarea va facilita circulatia romanilor si schimburile bilaterale. Acordul de cooperare in domeniul apararii va creste colaborarea militara intre cele doua tari.

Summary: Portugalia sprijina aderarea Romaniei la spatiul Schengen, premierul portughez Antonio Costa exprimandu-si speranta ca integrarea va facilita circulatia romanilor rezidenti in Portugalia si schimburile bilaterale. Costa a multumit comunitatii romane pentru contributia sa la dezvoltarea Portugaliei si a subliniat importanta acordului bilateral privind cooperarea in domeniul apararii, semnat la Bucuresti. Acesta va duce la cresterea cooperarii militare intre cele doua tari. Costa a mentionat si misiunea fortelor armate portugheze in Romania, subliniind angajamentul NATO de a apara teritoriul aliatilor sai, in contextul conflictului din Ucraina. Premierul portughez a subliniat importanta pacii in Europa si a exprimat disponibilitatea pentru aprofundarea cooperarii bilaterale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.