[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.adh.reperio.news/image-5/5afc1638-fe37-4b67-9897-7dc4efa7f8b1/index.jpeg?p=f%3Djpeg%26w%3D1200%26h%3D630%26r%3Dcover”]
România se află printre statele Uniunii Europene cu cele mai slabe rezultate în privința incluziunii școlare a copiilor cu dizabilități, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene.
Doar 31% dintre acești copii sunt integrați în școli de masă, arată datele citate în document. În același timp, rata tinerilor cu dizabilități care părăsesc timpuriu sistemul de educație ajunge la 61,6%, de aproape două ori și jumătate peste media europeană.
Documentul atrage atenția și asupra numărului redus de profesori pregătiți să lucreze cu elevii care au cerințe educaționale speciale, asupra nivelului scăzut al protecției sociale, precum și asupra dificultăților de integrare pe piața muncii cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.
Cheltuielile României pentru protecție socială și îngrijire pe termen lung se numără printre cele mai mici din Uniunea Europeană, iar accesul la servicii comunitare rămâne limitat.
Consecințele se reflectă ulterior pe piața forței de muncă, unde decalajul de ocupare a persoanelor cu dizabilități ajunge la 45,4 puncte procentuale, depășind cu peste 21 de puncte procentuale media Uniunii Europene.
Comisia Europeană notează că „disparitățile socio-economice, inclusiv nivelul de educație al părinților, precum și segregarea școlară a romilor și incluziunea limitată a copiilor cu dizabilități agravează și mai mult inechitățile și dezavantajele educaționale.”
Aspectele critice care au nevoie de reforme din partea Guvernului
Tabloul de bord al indicatorilor sociali pentru România evidențiază mai multe situații critice, marcate cu roșu. Rata persoanelor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială este de 27,4%, iar rata copiilor aflați în aceeași situație atinge 32,4%. Impactul transferurilor sociale asupra reducerii sărăciei este de doar 21,7%, iar diferența de ocupare între persoanele cu și fără dizabilități este de 45,4 puncte procentuale.
Ponderea copiilor sub trei ani care beneficiază de servicii formale de îngrijire și educație timpurie este extrem de redusă, de numai 11,1%. Un singur indicator se află în zona mediei europene, respectiv supra-împovărarea populației de costurile locuinței, care este de 5%, acesta fiind marcat cu galben, la fel cu nevoile medicale nesatisfăcute raportate de populație, de 2,9%.
Raportul Comisiei Europene subliniază că segregarea școlară rămâne o problemă critică. „Astfel, segregarea școlară rămâne o problemă critică, 43% dintre elevii romi învățând în școli segregate, doar 31% dintre copiii cu dizabilități fiind înscriși în școli de masă. Această situație accentuează marginalizarea și dezavantajele educaționale”, conform raportului.
Practic, șapte din zece copii cu dizabilități nu sunt integrați în învățământul de masă. Echitatea în educație se numără printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană: doar 3,7% dintre elevii dezavantajați obțin rezultate bune la competențele de bază, în timp ce media UE este de 16,3%, comparativ cu 38,7% dintre colegii lor avantajați.
Nivelul de educație al părinților influențează puternic rezultatele educaționale, doar 4% dintre persoanele cu vârste între 25 și 64 de ani ale căror părinți nu au finalizat învățământul secundar superior reușind să atingă niveluri superioare de educație. Deși România a adoptat un nou cadru de monitorizare pentru identificarea și combaterea segregării școlare, implementarea eficientă a acestuia rămâne esențială, se precizează în raport.
În ceea ce privește pregătirea cadrelor didactice, documentul menționează că „puțini profesori sunt pregătiți să lucreze cu copii cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale.” Satisfacția față de formarea pedagogică a profesorilor a scăzut de la 87% în 2018 la 69%, doar 23,6% dintre profesorii debutanți au avut un mentor desemnat în 2024, iar doar 59,8% dintre profesori consideră că programele recente de formare continuă au avut un impact real asupra activității lor.
Numărul copiilor aflați în afara școlii este în creștere, în ciuda programului național pentru reducerea abandonului școlar
Abandonul școlar timpuriu afectează în mod disproporționat tinerii cu dizabilități. „În 2024, părăsirea timpurie a școlii a afectat 61,6% dintre tinerii cu dizabilități, în timp ce media la nivelul UE este de 24,6%”, potrivit raportului.
Ponderea tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani care au părăsit timpuriu educația și formarea profesională a crescut în România până la 16,8%, înainte de a scădea la 15,5% în 2025, revenind aproape la nivelul din 2020. În aceeași perioadă, media Uniunii Europene a continuat să scadă, de la 10% la 9,1%. Abandonul rămâne deosebit de ridicat în mediul rural, de 23,7%, față de 4,6% în orașe, și în orașele mici și suburbii, de 16,3%, continuând să afecteze puternic populația romă.
Deși Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) sprijină 2.300 de școli, iar 45% dintre școlile incluse în primul val de finanțare au raportat participare și rezultate mai bune la evaluările naționale și rate mai mici de abandon școlar, Comisia Europeană avertizează că numărul copiilor aflați în afara școlii rămâne ridicat.
„Cu toate acestea, în condițiile în care numărul copiilor aflați în afara școlii este în creștere, iar măsurile de tip «A doua șansă» au rezultate limitate, măsurile țintite de identificare, atragere și reintegrare în educație rămân insuficiente.”
Concluzia Comisiei este că aceste disparități educaționale limitează oportunitățile profesionale și contribuie la perpetuarea sărăciei de la o generație la alta.
Impactul transferurilor sociale (excluzând pensiile) asupra reducerii sărăciei a fost în 2024 de 21,7%, unul dintre cele mai scăzute niveluri din Uniunea Europeană, acolo unde media este de 33,2%.
Cheltuielile pentru protecție socială rămân printre cele mai reduse din UE, respectiv 13,6% din PIB în 2023, comparativ cu 19,6% în UE, doar o mică parte fiind alocată asistenței sociale și indemnizațiilor de șomaj.
Deși în martie 2024 Indicatorul Social de Referință (ISR) a fost majorat pentru a reflecta inflația și s-a stabilit actualizarea sa anuală, suspendarea indexării în 2025 riscă să erodeze adecvarea beneficiilor. Sistemul de protecție socială „continuă să răspundă ineficient riscurilor de sărăcie și excluziune socială”, iar serviciile pentru persoanele cu dizabilități sunt insuficiente.
Recomandarea Comisiei privind ocuparea forței de muncă
Toate aceste probleme se reflectă în ocuparea forței de muncă. În 2025, decalajul de ocupare a forței de muncă în cazul persoanelor cu dizabilități a crescut cu 0,6 puncte procentuale și a ajuns la 45,4%, cu 21,2 puncte procentuale peste media Uniunii Europene de 24,2%.
Stimulentele și măsurile de sprijin destinate persoanelor cu dizabilități pentru a le ajuta să își găsească un loc de muncă sunt limitate, iar participarea acestora pe piața muncii la sfârșitul carierei profesionale, în grupa de vârstă 55-64 de ani, este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, de 24,3%, față de 55,1%, cât este media UE în 2024.
Una dintre cele cinci recomandări ale Comisiei Europene pentru România vizează tocmai acest domeniu:
„Să reducă sărăcia și riscurile de excluziune socială prin (…) atenție sporită pentru servicii primare și preventive în sănătate, programe de îngrijire pe termen lung, servicii sociale, educaționale și de angajare, în special pentru grupurile dezavantajate, păstrând în același timp sustenabilitatea fiscală”.
[analyse_source url=”https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/romania-avertizata-de-comisia-europeana-pentru-2535058.html”]