Israelul susține că a descoperit o rețea de tuneluri Hezbollah sub fortăreața Beaufort din sudul Libanului

[analyse_image type=”featured” src=”https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTA4dHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMjYl/MkYwNiUyRjA4JTJGMjc3NTI1MV8yNzc1/MjUxX0JlYXVmb3J0LmpwZyZ3PTEyMDAm/aD02MzAmemM9MSZoYXNoPWZiNzE4NDU3NzljYWQ1OWExMTcyZTY0MTdlZmRlNzg2.thumb.jpg”]

Armata israeliană a anunțat că a descoperit o rețea de tuneluri aparținând Hezbollah sub fortăreața Beaufort, o poziție strategică din sudul Libanului cucerită recent de forțele israeliene. Potrivit militarilor, complexul subteran era folosit ca centru operațional al grupării și putea adăposti simultan sute de combatanți.

Armata israeliană a anunţat duminică descoperirea unei reţele de tuneluri aparţinând grupării şiite Hezbollah sub fortăreaţa Beaufort, cucerită săptămâna trecută în cadrul operaţiunilor sale împotriva acestei grupări susţinute de Iran în sudul Libanului, potrivit Agerpres.

Situată la circa şase kilometri de la oraşul israelian Metula, reţeaua ar fi fost „construită în mijlocul unei zone civile” şi „servea drept centru principal al grupării teroriste Hezbollah în acest sector”, a declarat armata într-un comunicat.

„Mai multe sute” de combatanţi puteau să se ascundă simultan în tuneluri, care conţineau în special zone de stocare a armelor şi spaţii de locuit, cum ar fi bucătării sau cabine de duş. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Imaginile difuzate de armată arată un tunel îngust, paturi şi rezerve de hrană. Armata israeliană nu menţionează lungimea totală a tunelurilor, indicând doar că unul dintre ele avea un kilometru lungime.

Israelul a cucerit la sfârşitul lunii mai această fortăreaţă strategică, construită de cruciaţi în secolul al XII-lea şi care domină sudul Libanului şi o parte din nordul Israelului. Beaufort a servit drept bază pentru forţele israeliene în cursul celor două decenii de ocupaţie a sudului Libanului, care s-a încheiat în 2000.

Războiul a reînceput în Liban în 2 martie când Hezbollah a lansat tiruri asupra teritoriului israelian, acţionând în sprijinul Iranului, ţinta unei ofensive americano-israeliene.

Săptămâna trecută, un nou acord de încetare a focului a fost anunţat la capătul a patru sesiuni de negocieri între Liban şi Israel la Washington, armistiţiul precedent anunţat în 17 aprilie nefiind niciodată respectat.

Acest acord, respins de Hezbollah, prevede o încetare a focului condiţionată de „oprirea completă” a tirurilor grupării şiite susţinute de Iran, permiţând în acelaşi timp continuarea în acest stadiu a tirurilor şi operaţiunilor armatei israeliene în sudul Libanului.

Însă acordul nu opreşte ciclul violenţelor: Israelul a efectuat duminică lovituri asupra periferiei sudice a Beirutului, bastion al Hezbollah, justificându-se că a ripostat la tiruri care au vizat teritoriul său.

Citește și Iranul ameninţă că va lovi bazele americane din regiune, după atacul israelian în Beirut: „Acest câine turbat trebuie oprit”

Editor : M.I.

[analyse_source url=”https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/israelul-sustine-ca-a-descoperit-o-retea-de-tuneluri-hezbollah-sub-fortareata-beaufort-din-sudul-libanului-3805305″]


Analyse


2026-06-08 12:54:25

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.