[analyse_image type=”featured” src=”https://s2.ziareromania.ro/?mmid=1367f56b175f01da91″]
Dinamo a anunțat despărțirea de trei fotbaliști importanți
FCDinamo a anunțat, duminică, despărțirea de fotbaliștii Kennedy Boateng, Georgi Milanov și Jordan Ikoko.
“Contractul dintre Dinamo și Boateng a ajuns la sfârșit, iar jucătorul a ales să urmeze o nouă provocare în cariera sa.
Sosit la Dinamo în vara anului 2024, Boa s-a impus rapid ca o soluție pentru primul 11 al echipei noastre. A avut evoluții constante și a contribuit serios la performanțele echipei.
În cele două sezoane petrecute în alb și roșu, Boateng a bifat 74 de meciuri, în care a reușit să marcheze 8 goluri și să ofere 2 pase decisive.
Îi mulțumim lui Boa pentru toată munca pe care a depus-o la Dinamo, pentru seriozitatea și dedicarea de care a dat dovadă, și îi dorim mult succes mai departe în carieră!”, a precizat Dinamo.
Georgi Milanov, unul dintre veteranii echipei, a ajuns și el la finalul contractului cu Dinamo. Acesta a îmbrăcat tricoul lui Dinamo timp de 2 sezoane și jumătate, fiind unul dintre cei care au contribuit la menținerea clubului în Superligă, dar și la revenirea echipei în partea superioară a fotbalului autohton. În această perioadă, Georgi a adunat 92 de prezențe în tricoul alb-roșu, marcând 4 goluri și oferind 8 pase decisive.
Jordan Ikoko, fundaș cu dublă cetățenie, franceză și congoleză, a ajuns de asemenea la finalul contractului cu Dinamo.
“Sosit la începutul sezonului recent încheiat, Jordan a evoluat pentru echipa noastră în 25 de meciuri, timp în care a oferit 2 pase decisive pentru coechipierii săi.
Îi dorim mult succes mai departe lui Jordan Ikoko în cariera sa și îi mulțumim pentru munca pe care a depus-o în tricoul alb-roșu!”, precizează Dinamo.
