Kelemen Hunor respinge categoric ideea că UDMR ar intra în guvern alături de PSD și AUR: “Nu vrem, nu se poate, nu există”. Cum ar putea funcționa, însă, un guvern minoritar

[analyse_image type=”featured” src=”https://s1.ziareromania.ro/?mmid=07c7456ae5be84a5bd”]

Kelemen Hunor respinge categoric ideea că UDMR ar intra în guvern alături de PSD și AUR: “Nu vrem, nu se poate, nu există”. Cum ar putea funcționa, însă, un guvern minoritar

Marti, 19 Mai 2026, ora 21:58
1861 citiri
Kelemen Hunor respinge categoric ideea că UDMR ar intra în guvern alături de PSD și AUR: "Nu vrem, nu se poate, nu există". Cum ar putea funcționa, însă, un guvern minoritar

Liderul UDMR, Kelemen Hunor – FOTO UDMR

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, dezminte categoric ideea că UDMR ar putea intra într-un guvern din care să mai facă parte PSD și AUR.

“Nu vrem, nu se poate, nu există”, a susținut liderul UDMR, în seara de marți, 19 mai 2026, într-o emisiune la postul Digi 24.

“La noi există o linie roșie – AUR. Dacă ar fi o asemenea soluție, ar însemna că ești la mâna celor de la AUR. Nu vreau, nu pot accepta eu așa ceva”, a subliniat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a explicat însă că, din moment ce moțiunea de cenzură a fost aprobată cu voturile parlamentarilor PSD și AUR, “tot cu AUR se poate aduna o asemenea majoritate, nu se poate altfel”.

Teoretic, UDMR ar accepta ideea unui guvern minoritar, din care să facă miniștri din fosta coaliție de guvernare, cu excepția celor din PSD. Pentru ca o asemenea variantă să funcționeze, “trebuie o soluție transparentă din Parlament, și acceptabilă. PSD să dea o mână de ajutor, din Parlament, nu pentru PNL, nu pentru UDMR, ci pentru a atinge jaloanele din PNRR, pentru societatea românească”, a argumentat Kelemen Hunor.

Pentru un asemenea guvern minoritar, “PSD nu poate dicta către PNL cine să fie premier. Ar însemna că tu, din afara PNL, ai încălca autonomia unui partid“, consideră Kelemen Hunor.

Chiar dacă varianta unui guvern minoritar ar fi pusă în aplicare, “nu înseamnă că trebuie să mergem împreună până în 2028. Mergem împreună până în martie, aprilie, anul viitor, din etapă în etapă”, a propus liderul UDMR.

Kelemen Hunor și-a prezentat aceste opinii după ce, cu o zi înainte, la Palatul Cotroceni avusese loc prima rundă oficială de consultări între președintele Nicușor Dan și liderii partidelor parlamentare. În cadrul acestei prime runde de discuții nu s-a conturat o viitoare coaliție de guvernare și nici n-a fost stabilită persoana care ar putea prelua funcția de premier.


Analyse


2026-05-20 09:21:02

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.