Profesorul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar București, a coordonat la Buzău două operații de protezare la genunchi în cazuri de gonartroză severă. El a intrat în sala de operații pentru fiecare dintre intervenții, însoțit de echipe mixte – medici și asistente de la Spitalul de la Buzău și alți patru medici de la Spitalul Universitar București -, echipele de la Buzău fiind conduse de doctorul Dragoș Porumb, șeful secției Ortopedie, și Claudiu Mădălin Vasile , medic specialist de ortopedie-traumatologie, director medical la unitatea medicală buzoiană.
Intervențiile chirurgicale se înscriu, așa cum aprecia profesorul Cîrstoiu, în relația interinstituțională stabilită între unitatea medicală de la București și spitalul de la Buzău sub forma Consorțiului medical, prin mijlocirea conducerii Consiliului Județean Buzău. Nu cu mult timp în urmă, cu ocazia semnării documentelor care atestau înființarea primului consorțiu medical regional la nivel național, profesorul Cîrstoiu anunța că urma să conducă personal o echipă de medici ortopezi care să facă o operație pe genunchi, între timp fiind identificați doi pacienți, femei, care necesitau intervenții de urgență.
„Ce am făcut noi astăzi va trebui să devină o normalitate la spitalul de la Buzău, și așa va fi, pentru că așa vom putea vorbi despre normalitate. Vă spun, din suflet, am lucrat azi la Buzău cu oameni frumoși, din punct de vedere profesional. De altfel, amândoi medicii care au condus echipele de la Buzău mi-au fost rezidenți și cu atât mai mult mă bucur că au fost lângă mine. Pe de altă parte, este clar că la spitalul de la Buzău este nevoie de infrastructură, și aici iar salut implicarea președintelui Marcel Ciolacu, care deja a făcut demersuri la nivel de ministere pentru ca lucrurile să evolueze pe toate planurile, inclusiv în ce privește dotările tehnice sau reabilitările la nivel de infrastructură”, a spus Cătălin Cîrstoiu.
Foto: Facebook Cătălin Cîrstoiu
Foto: Facebook Cătălin Cîrstoiu
Foto: Facebook Cătălin Cîrstoiu
La rândul său, Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, a făcut un anunț în premieră, în ceea ce privește atragerea de investiții pentru lucrări de consolidare a corpului principal al Spitalului, în acest sens amintind despre organizarea unei ședințe extraordinare a plenului consilierilor județeni, pentru continuarea demersurilor inițiate la nivelul Ministerullui Dezvoltării, pentru atragerea unei finanțări de aproximativ 60 de milioane de euro.
Marcel Ciolacu (Foto: Ciprian Sterian)
„Așa cum ne-am angajat, vom face tot ce putem pentru a asigura calitatea atât pe segmentul de infrastructură, dar și în ce privește dotarea unității spitalicești cu tehnică modernă. Nu cu mult timp în urmă am anunțat semnarea contractului la Ministerul Sănătății, pentru o finanțare de aproape 10 milioane de euro, tocmai pentru a fi achiziționate aparaturi și tehnică medicală la standarde. Vom obține și finanțarea de la Ministerul Dezvoltării, astfel încât, odată cu reabilitarea clădirii principale a Spitalului, investiție care poate întinde pe durata a doi ani, să putem vorbi și despre acea normalitate în actul medical despre care vorbea profesorul Cîrstoiu”, a spus Ciolacu.