[analyse_image type=”featured” src=”https://cdn.debanat.ro/wp-content/uploads/2026/03/Baza-deheleanu-1-scaled.jpg”]
Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala
default
Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni buni de zile de la momentul la care lucrările au fost, teoretic încheiate. Redenumită „Vasile Deheleanu”, baza este o investiție, în valoare de aproape 5 milioane de lei, care a fost acoperită integral din bugetul local al Timișoarei.
Infrastructura bazei include un teren de fotbal, un teren multifuncțional, precum și o clădire dotată cu tribună, vestiare, cabinet medical și spații tehnice. De asemenea, baza beneficiază de o instalație de nocturnă și de panouri solare. Noua bază, care poartă numele „Vasile Deheleanu”, un simbol al fotbalului timișorean, născut în cartierul Mehala, multiplu campion național cu Ripensia în anii ’30 și fost antrenor al Politehnicii Timișoara – va fi administrată de către SCM Timișoara, clubul municipalității.
“Este prima investiție în infrastructură sportivă pe care o dăm în folosință anul acesta. Urmează stadionul Eroii Timișoarei, tot anul acesta. Am reamenajat și baza Stoicov care va fi folosită de echipa Poli și de sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Banatul. În scurt timp vom finaliza încă un teren de baschet pe malul Begăi. Iar următorul șantier pe care îl începem pentru noi terenuri de sport va fi în zona Bogdăneștilor. După foarte mulți ani în care au lipsit investițiile în infrastructura sportivă, Timișoara începe să recupereze și la acest capitol”, a declarat primarul Dominic Fritz.
La baza Stoicov, cei de la Consiliul Județean au instalat mai multe containere care funcționează sub formă de sală de forță, cabinet medical, vestiare.
Programul evenimentelor de inaugurare va debuta sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 10, când vor avea loc turnee pentru copii la categoriile 2015 și 2017, cu participarea a aproximativ 225 de tineri sportivi. În intervalul orar 11-15 se vor desfășura concursuri de baschet, un quiz despre istoria fotbalului și concursuri de darts. Între orele 15 și 18, terenul de fotbal va fi disponibil pentru publicul larg, înainte de meciul de old-boys dintre Poli și CFR Timișoara, programat pentru ora 18.
Ziua va fi încheiată de partida de juniori Under 14 dintre Poli și Ripensia, la care va fi prezent și lotul de seniori de la Poli. Ziua de duminică, 22 martie, va fi dedicată Cupei Firmelor la fotbal, care se va desfășura în intervalul 10-19.

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal
A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara
Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top
Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!
Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul
UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară
Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc
Program de screening pentru depistarea hepatitei C la Spitalul Clinic CF Timișoara. Pacienții pot beneficia de testare si tratamente gratuite
„Clinicile Noi”, partener în implementarea unor programe de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân și a cancerului de col uterin
Semne de îngrijorare. Creștere a numărului de cazuri de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș”
Ministrul Sănătății vrea să facă program în două schimburi la blocurile operatorii
Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”
Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara
Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara
Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale
O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT
Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi
Animale, trenuri și construcții spectaculoase realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere creative, în acest weekend, la Iulius Town
Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară
Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale
La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură
Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch
Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara
Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă
Citeşte tot articolul

Citeşte tot articolul

La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Candidații la un loc la facultate își pot testa aptitudinile vocaționale pe o platformă creată de Universitatea de Vest

[analyse_source url=”https://debanat.ro/2026/03/primaria-timisoara-inaugureaza-in-sfarsit-baza-sportiva-din-mehala_464653.html”]