Banatul merge mai departe către obținerea titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”

Banatul merge mai departe către obținerea titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”

Banatul a trecut de o etapă importantă în competiția pentru obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană 2028. Dosarul de candidatură a fost analizat și acceptat în cadrul Ședinței Forumului Consultativ al IGCAT (Institutul de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism), fiind apreciat ca bine structurat și coerent.

„Cu o poveste gastronomică puternică și autentică, Banatul este capabil să impresioneze la nivel european. Suntem o regiune a diversității, a comunităților care au trăit și au creat împreună un patrimoniu culinar unic. Țintim nu doar reputația internațională ci și dezvoltarea județului care vine odată cu un astfel de titlu. Vom sprijini producătorii locali, vom promova turismul gastronomic și vom consolida identitatea culturală a Timișului” a subliniat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

Următoarea etapă va fi vizita juriului internațional, programată în perioada 13–17 aprilie 2026. După această evaluare, IGCAT va anunța rezultatul final al selecției.
Candidatura Banatului este construită în jurul conceptului „Fuziunea gusturilor fără granițe – Arome îndrăznețe. Origini diverse. O masă împărtășită” (Fusion Beyond Borders – Bold flavors. Diverse origins. One shared table), care surprinde specificul unei regiuni unde culturile se întâlnesc firesc, iar gastronomia devine un limbaj comun.

Regiunea Banat este prezentată ca spațiu al diversității, în care rețetele, aromele și obiceiurile culinare spun o poveste comună despre conviețuire și continuitate.
Proiectul Banat 2028 – Regiune Gastronomică Europeană este inițiat de Consiliul Județean Timiș, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu IGCAT, iar Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Județul Timiș (Visit Timiș) acționează ca organizație de implementare.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

CCIA Timiș încheie anul cu rezultate mult peste așteptări

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș fianlizează cu bine unul din cei mai productivi ani. Deși economia românească a ajuns într-un evident regres…

Polițiștii locali, primiți cu bucurie, dar și cu interes de elevii de la Liceul Grigore Moisil și Școala Gimnazială nr. 24 în cadrul ”Săptămânii…

Mai multe unități de învățământ din Timișoara au marcat, în ultima săptămână de școală dinainte de vacanța de iarnă,  ”Săptămâna Altfel”, ocazie cu care…

Lucrări Aquatim

Source URL: https://www.banatulazi.ro/banatul-merge-mai-departe-catre-obtinerea-titlului-de-regiune-gastronomica-europeana-2028/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.