Video: Supercom, firma cu pedigree PSD-ist, gaura neagră a județului Timiș! Nu sortează, nu tratează și nu reciclează deșeuri, dar încasează bani grei – Sursa de Vest

După luni întregi de încălcări grave ale normelor de mediu, somații și amenzi, Supercom a găsit soluția perfectă pentru toate problemele.

A scos din priză utilajele de sortare și tratare a gunoaielor și a lăsat două utilaje de încărcare-descărcare și biroul de facturare, singurul sistem care contează.

Experimentul nereușit al lui Alfred Simonis arată clar că deșeurile din Timiș circulă prin trei județe, banii dispar în conturile „băieților deștepți”, iar legea se evaporă liber, exact ca mirosul greu care a invadat Timișoara.

Instalată cu pretextul urgenței, Supercom operează fără frică de consecințe

Compania a fost adusă în Timișoara pe linie politică, sub pretextul unei situații de urgență administrativă declarată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș. Azi, același politician privește cum centrul de sortare a deșeurilor se prăbușește tehnic și nu spune nimic. Stația, preluată în luna mai, perfect funcțională, a fost măcelărită tehnologic în doar câteva luni, în lipsa mentenanței și a investițiilor în service.

Contract vs. realitate: o baltă în care plutesc gunoaie și bani

Contractul promitea un flux performant. Realitatea arată o baltă în care plutesc gunoaie, levigat și foarte mulți bani. Supercom s-a angajat prin contract să trateze mecanic toate deșeurile din Timișoara, să exploateze eficient linia de sortare manuală și să valorifice energetic 35% din deșeurile tratate.

În opt luni de la instalare, firma cu pedigree PSD-ist a reușit performanța de a pune tot fluxul pe butuci. Astăzi, stația face doar descărcare, mutare și încărcare, un du-te-vino inutil între două zone ale platformei. O coregrafie scumpă, plătită din banii timișorenilor.

„Nu pleacă niciun gram de deșeu netratat spre depozite”, dă asigurări președintele ADID Timiș, Cristian Moș, care este însă, contrazis de realitate. Imaginile de la fața locului arată că procesarea deșeurilor este atât de mică încât nu mai merită luată în calcul.

ADID, instituția care vede tot, înțelege tot și… aprobă tot

ADID are un angajat permanent în stație, care asistă zilnic la un spectacol fără nicio legătură cu sortarea. Într-o țară normală, ar fi martor-cheie. Aici, este doar martor tăcut.

ADID știe că indicatorii sunt zero. Știe că fluxul tehnologic e mort. Știe că procesele sunt fictive. Și totuși, aprobă lunar plăți ca și cum stația ar funcționa la capacitate maximă.

„Nu știu tehnic… dar decurg penalitățile”, mai spune Moș într-un interviu pentru Sursa de Vest. O frază care rezumă întreaga tragedie ecologică.

Protecție politică. Simonis păzește Supercom ca o umbrelă în ploaie

Supercom funcționează într-o bulă de protecție politică. Deasupra stației plutește umbra lui Alfred Simonis. De la aducerea companiei în Timiș până la ignorarea dezastrului prezent, firul politic este atât de vizibil încât nimeni nu mai încearcă să îl ascundă. Stația ar fi trebuit închisă încă din iulie, când au apărut primele poluări masive.

Lista infracțiunilor posibile, mai lungă decât lista proceselor funcționale

Filmările de la fața locului și documentele indică posibile fapte penale care ar trezi atenția oricărui procuror: abuz în serviciu pentru aprobarea plăților pentru operațiuni inexistente, fraudarea banilor publici prin decontări fictive, fals și uz de fals în documente oficiale, posibil grup infracțional organizat și infracțiuni grave de mediu.

În timp ce sistemul de gestionare a deșeurilor se apropie de colaps, politicienii din Timiș se fac că plouă. Liderii locali rămân în silentio stampa, protejând interesele proprii și ale operatorului.

Timișoara plătește

Orașul suportă poluare, infestare și mirosuri care îți taie respirația. „Noul sistem” promovat ca eficient de Alfred Simonis s-a transformat într-o glumă scumpă și toxică.

La Stația de Sortare Timișoara Sud, banii publici se îngroapă sub gunoaie, iar sortarea și tratarea deșeurilor au devenit istorie.

Source URL: https://www.sursadevest.ro/video-supercom-firma-cu-pedigree-psd-ist-gaura-neagra-a-judetului-timis-nu-sorteaza-nu-trateaza-si-nu-recicleaza-deseuri-dar-incaseaza-bani-grei/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.