Cancelarul Austriei: Trebuie să luăm în serios statul de drept

Statul de drept trebuie luat în serios, a avertizat premierul Austriei, Sebastian Kurz, aflat în vizită la București. Declarația a fost făcută după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

Vreau să vă mulțumesc pentru că, în calitate de președinte, întotdeauna ați urmărit, ați avut grijă de democrație, de statul de drept. Eu spun că este ceva hotărâtor ca noi, statele din Uniunea Europeană, să luăm în serios statul de drept și democrația, pentru că acestea reprezintă baza pentru viața noastră în Uniunea Europeană. Să trăim în pace, în libertate și în bunăstare. Fără stat de drept nu am avea fundamentele necesare”, a spus Sebastian Kurz la conferința de presă comună de la Cotroceni.

Întrebat dacă România este pregătită să preia președinția Consiliului UE și dacă este îngrijorat de viitoarele evoluții din România, cancelarul austriac a răspuns: „Poate că în ceea ce privește statul de drept si democrația este important ca atunci când există o evoluție negativă, să reacționăm, să încercăm să corectăm, pentru că acestea două reprezintă baza pentru conviețuirea în pace și libertate, baza pentru ca fiecare om să poată trăi în siguranță și cu drepturi egale în Europa. Mă gândesc că trebuie să fim foarte atenți și să acționăm atunci cand apar evoluții deviante. Mă bucur că prin președintele din România avem un garant al acestor chestiuni, este cineva care urmărește și reacționează pentru a corecta”.

În ceea ce privește pregătirea președinției UE, pot să spun că președintele Klaus Iohannis se bucură de recunoaștere, are experiență în activitatea Consiliului și pentru mine și pentru toți din Consiliu este un partener de discuții apreciat și știu că predarea, cel puțin la noi doi, se face complet neproblematic”, a mai spus cancelarul austriac.

Declarațiile sale vin în contextul în care Comisia Europeană și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea față de modificările aduse legilor justiției în România. 

De altfel, într-un interviu acordat Digi24 săptămâna aceasta, Sebastian Kurz, a vorbit și despre lupta împotriva corupţiei şi consolidarea unui stat de drept eficient, pe care le consideră „deosebit de importante”.

„La valorile de bază ale Uniunii Europene nu se pot face compromisiuri sau rabaturi. Valorile de bază trebuie respectate în mod egal de către toate statele membre ale UE”, a spus el.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/cancelarul-austriei-trebuie-sa-luam-in-serios-statul-de-drept-1053473


Analyse


2025-11-08 15:12:57

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 2)

Subject: statul de drept si democratia in ue

Entity Sentiment:

  • sebastian kurz: positive (score: 0.6 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • klaus iohannis: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • uniunea europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 4)
  • comisia europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • statul de drept
  • lupta impotriva coruptiei
  • preluarea presedintie ue
  • democratie europeana

KeyWords:

  • drept
  • democratie
  • ue
  • coruptie

Excerpt: cancelarul austriac Sebastian Kurz a avertizat ca statul de drept trebuie luat in serios in timpul vizitei la Bucuresti, subliniind ca Europa trebuie sa respecte valorile fundamentale. El a subliniat importanta democratiei si a drepturilor egale, a apreciat rolul presedintelui Iohannis, si a afirmat ca pregatirea presedintiei UE trebuie sa se faca fara inconveniente. Comisia Europeana a exprimat ingrijorare fata de modificarile legilor justitiei din Romania. Kurz a vorbit despre lupta impotriva coruptiei si consolidarea unui stat de drept eficient in randul statelor membre. Interviul acordat Digi24 este mentionat ca context.

Summary: articolul prezinta declaratiile cancelarului austriac Sebastian Kurz referitoare la necesitatea respectarii statului de drept si democratiei in cadrul Uniunii Europene in timpul vizitei sale la Bucuresti. el subliniaza importanta valorilor fundamentale si a drepturilor egale pentru toate statele membre, iar pregatirea presedintiei UE este prezentata ca o responsabilitate comuna. Comisia Europeana si-a exprimat ingrijorarea fata de modificarile la legile justitiei din Romania. Kurz vorbeste despre lupta impotriva coruptiei si consolidarea unui stat de drept eficient. Interviul acordat Digi24 este mentionat in legatura cu aceste discutii.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.