Fostul premier Marcel Ciolacu a participat ieri, la o întâlnire cu locuitorii din comuna buzoiană Berca. În discursul său, social-democratul a făcut referire la importanța continuității în dezvoltarea locală si la echilibrul dintre investiții și responsabilitatea fiscală.
“Când alții ar fi blocat plățile și ar fi sacrificat proiectele locale doar pentru a salva aparențele, el a ales să sprijine dezvoltarea și să continue investițiile.”, a declarat Marcel Ciolacu, celor prezenți.
Datele economice arată că în decembrie 2024, autoritățile înregistrau un excedent de 43 de miliarde de lei, iar decizia de a menține plățile a generat în primul trimestru al acestui an o creștere constantă a veniturilor bugetare și o consolidare a economiei.
„Investițiile nu se fac cu frică, ci cu viziune”, a punctat social-democratul.
Marcel Ciolacu a vorbit și despre proiectele din județul Buzău, considerându-le exemple de bună guvernare: modernizarea drumurilor, reabilitarea unităților de învățământ, extinderea rețelelor de apă și demararea unor noi lucrări de infrastructură.
„Descentralizarea promisă, unde este? Este timpul să mergem mai departe cu încredere și soluții, nu cu blocaje”, a adăugat Marcel Ciolacu, reafirmându-și angajamentul pentru dezvoltarea Buzăului și pentru o administrație eficientă.
Source URL: https://newss.ro/2025/11/10/marcel-ciolacu-isi-reafirma-angajamentul-pentru-dezvoltarea-buzaului/
