Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 22, 2024

Gică Manole ne SMINTEȘTE?

Un tributar neașteptat al holocaustului…

 

Am ezitat/evitat să scriu astfel despre istoricul Gică Manole, care este un român valabil, apărător al memoriei eroilor legionari, promotor al identității poporului român, dar ignoranța sa cu privire la un anumit eveniment personaj și eveniment istoric aproape că îl compromite în fața tineretului dornic de cunoaștere.

Valabilitatea noastră ca oameni constă în măsura în care ne aflăm în/apropiem de adevăr. Gică Manole a avut și are poziții valabile față de Corneliu Zelea Codreanu, de Ion Antonescu sau regele Carol al doilea, dar cu toată dragostea pe care o am pentru simpaticul bucovinean, când vine vorba de Adolf Hitler este păcat ca o trompetă bună să sune fals.

A afirma că “holocaust a fost, dar nu în România”, cum a făcut în numărul 121 al revistei CERTITUDINEA, înseamnă a perpetua o infamie, un fals, o minciună care servește la denigrarea colectivă a europenilor, dar mai ales a nemților.

Ultima școală de gândire liberă din Europa

 

Nu știe doctorul Gică Manole cine a fost Robert Faurisson? Nu i-a spus niciun apropiat despre existența raportului lui Fred Leuchter și a expertizei tehnice a lui Germar Rudolf? Aceste documente, disponibile gratuit, pot fi consultate de oricine dorește să verifice dacă ceea ce se spune despre holocaust și despre Auschwitz este adevărat sau nu.

Oare nu știe despre Ernst Zundel și procesele pe care le-a avut în Canada, pentru “crima” de a fi contestat acest eveniment denumit impropriu “holocaust”? A uitat cum a fost târât prin tribunale profesorul George Piscoci-Dănescu, care a ridicat excepția de neconstituționalitate a OUG 31/2002 la CCR?

Există lucrări precum Înșelătoria Secolului XX, a lui Arthur Robert Butz sau Autopsia Holocaustului a lui Jurgen Graff, există peste 40 de cărți ale istoricilor revizioniști disponibile gratuit pe holocausthandbooks.com, precum și un curs rapid intitulat holocaustdeprogrammingcourse, în care se vorbește pe baza dovezilor și a cifrelor, arătând imposibilitatea afirmației că ar fi fost holocaust. Germar Rudolf a mai dezvoltat analiza sa prin altelucrări, literatura în acest domeniu este vastă. Pentru că știu că nu are timp de pierdut, îl invit pe Gică Manole să acceseze gratuit Autopsia Holocaustului, care este suficientă pentru a trage o concluzie.

 

 

Școala revizionistă este ultima școală de gândire liberă din Europa, pe care orice iubitor al adevărului, cum foarte frecvent Gică Manole pretinde că este, ar trebui să o cunoască. Farmecul lui Gică Manole, felul cum vorbește, patosul, trăirea înaltă, îi conferă un anumit prestigiu și influență, mai ales că participă la emisiuni cu Marvin Calistrat Atudorei, Miron Manega și alții. Aceste cuvinte îi sunt adresate din dragoste, din dorința de îndreptare, de încetare a smintirii tineretului, în speranța că nu poate fi vorba de rea-credință, ci de lipsă de cunoaștere.

Paul Raissinier, un francez anti-hitlerist, a scris despre experiența lui în lagăr în Minciuna lui Ulise. Ce l-a determinat să scrie? A fost revoltat de lipsa de corectitudine a foștilor săi colegi de lagăr, care au scris lucrări de memorialistică în care au înflorit, exagerat, mințit.

În România, viteazul colonel Vasile Zărnescu a scris o carte pentru care era să facă pușcărie. După Gică Manole, ar fi trebuit ca Vasile Zărnescu să intre la închisoare pentru că a scris Holocaustul – Gogorița Diabolică, în care demonstrează pe baza documentelor că NU a fost holocaust, nici aici, nici în Germania!

Ura și Distrugerea

A vorbi în bună credință despre distrugerea unei lumi sau distrugerea Germaniei înseamnă menționarea Furtunii Iadului, De Thomas Goodrich. Hitler și-a ridicat poporul, a restaurat economia, a dat primele legi de protecție a animalelor, a implementat primul sistem de pensii în Germania, a construit autobande, a dat legi anti-fumat, de fapt a ridicat întreaga Germanie în puținii ani de domnie.

Dacă putem vorbi despre arhitecți ai distrugerii, atunci ei au fost aceia care au decis și executat bombardarea Drezda și care au aruncat bombe atomice peste Hiroshima și Nagasaki.

Aceste informații sunt publice, de aceea par halucinante afirmațiile lui Gică Manole din Certitudinea (nr.121) în care afirmă “holocaust a fost, dar nu în România” și de pe Facebook, unde îl bârfește/denigrează pe cancelarul Adolf Hitler, chiar de ziua lui.

Să ne detașăm emoțional, chiar să depășim reflexul pavlovian care ne face să afirmăm”Hitler ne-a luat Ardealul!” fără să ne preocupe contextul acelor evenimente și să recunoaștem franc faptul că 23 August a însemnat o trădare națională și europeană, o zvâcnire împotriva ființei noastre, în cadrul războiului antibolșevic dus de România timp de trei ani și două luni alături de nemți. Cum vedeau soldații români acest război? Ne dăm seama citindu-l pe Ion Valeriu Emilian, care a participat atât la retragerea rușinoasă din Basarabia, cât și la reconquista, avansând până la cel mai îndepărtat punct din frontul de est, care ne arată pulsul soldaților înainte și după 23 August. Pentru cei interesați, PDF-ul lucrării sale este disponibil la adresa de contact.

Să fie toți acești profesori emeriți ca Robert Faurisson nebuni? Ce i-a determinat să afirme faptul că nu a fost Holocaust, chiar cu prețul libertății lor, chiar cu prețul vieții!? Atât Robert Faurisson cât și George Piscoci-Dănescu au fost agresați fizic, încercuiți și bătuți pe străzile din Paris. Un cercetător cinstit sufletește va analiza scrierile acestor revizioniști hăituiți și agresați pentru ideile lor.

Robert Faurisson bătut pentru ideile sale

Ura de care vorbește Gică Manole nu poate aparține unui om pe lângă care copiii zâmbesc, care a avut atâta dragoste pentru viață încât era prietenul viețuitoarelor și le-a protejat prin lege, care a încercat de repetate ori să facă pacea cu Anglia din respect pentru istoria și poporul englez. Pentru un inchizitor care taie și spânzură sau pentru un comisar politic nu este ieșit din comun să facă astfel de afirmații, dar istoricii au o răspundere pe umeri, o povară a corectitudinii pe care trebuie să o suporte, dacă sunt oameni întregi. Nu putem afirma inchizitorial despre cancelarul german că a fost “om al urii”, este pur și simplu o sminteală.

Nu este potrivit ca un apărător al românismului să propage un fals cu voie sau fără voie, dar mai grav e dacă o face cu bună știință. Lucru valabil nu doar pentru iubitul Gică Manole, ci pentru toți naționalistii/patrioții care din ignoranță sau comoditate perpetuează o minciună. Adolf Hitler este cel mai bârfit european din lume, e cazul să terminăm cu zvonistica.

Tribunalul Spectacol de la Nuremberg

De asemenea, orice istoric cinstit care a studiat statutul de la tribunalul de la Nuremberg (cu precădere articolul 19 și articolul 21) trebuie să admită faptul că procesul a fost unul stalinist, adică un tribunal-spectacol, unde nu contau dovezile, ci vinovăția era pre-stabilită, încălcând cele mai elementare reguli de drept roman.

Statutul Tribunalului de la Nuremberg:

ARTICOLUL 19

Tribunalul nu va fi obligat să ţină cont de regulile tehnice cu privire la producerea dovezilor. El va adopta şi aplica pe cât posibil o procedură rapidă, neformalistă şi va admite orice mijloc pe care îl va estima ca având o valoare doveditoare.

[…]

ARTICOLUL 21

Tribunalul nu va cere să îi fie dovedite faptele de notorietate publică, pe care la va considera ca dovedite. De asemenea, Tribunalul va considera ca dovezi autentice documentele şi rapoartele oficiale ale Guvernelor Naţiunilor Unite, inclusiv cele întocmite de Comisiile instituite de diversele ţări aliate pentru anchetele asupra crimelor de război ca şi procesele-verbale ale audienţelor şi deciziilor tribunalelor militare sau a altor tribunale ale oricăreia dintre Naţiunile Unite.

Pentru cei interesați, inclusiv procesul de la Nuremberg a fost revizuit de un grup de autori de la anti-librăria ProȘiContra, care au realizat o lucrare ambițioasă intitulată Nuremberg II.

Revenind la primul Nuremberg, iată ce spune directorul Librăriei Române Antitotalitare de la Paris cu privire la acest aspect:

ArhivaRomânilor:

– Orice om normal este un revizionist. Revizioniştii sunt oameni care vor să ştie dacă ceea ce se spune este adevărat sau neadevărat. In istorie, în ştiinţă, în viaţa de toate zilele problema adevărului nu se pune în termeni de dogmă, de credinţă oarbă şi necondiţionată. Revizionismul istoric nu este o religie, precum creştinismul, nici o ideologie, precum liberalismul! Este o metodă de observare a realităţii, metodă perfectibilă şi ajustabilă precum viaţa şi experienţa, cu care se cam confundă.

Tribunalul Militar Internaţional comporta aceste trei cuvinte ce erau şi rămân deopotrivă trei minciuni: 1. Nu a fost vorba de un tribunal, întrucât, prin chiar Statutul său, încălca toate regulile de administrare a justiţiei; 2. Singurul militar era judecătorul sovietic Nikitcenko, un politruc cu epoleţi, ilustrat în cadrul proceselor staliniste ce avuseseră loc cu 10 ani mai înainte, despre care actualmente lumea consideră că au fost un fel de banditism judiciar; 3. Aşa-numitul tribunal nu a fost internaţional, ci inter-Aliat!

Acest ne-tribunal a introdus inovaţiile nemaivăzute ale retroactivităţii legilor şi a responsabilităţii colective.

Să luăm exemplul unui tânăr care în 1933 aderă la o organizaţie, SS, sau un corp oarecare al administraţiei germane, al poliţiei etc.; în 1946 tânărului respectiv i se aduce la cunoştinţă că încă din 1933 face parte dintr-o organizaţie criminală! El nu va putea dovedi că este nevinovat, întrucât vinovăţia organizaţiei din care a făcut parte este un fapt “de notorietate publică” (art. 21).

Rândurile de mai sus au fost scrise din dorința de a clarifica anumite aspecte pe care poate istoricul n-a avut timp să le studieze, Gică Manole îmi rămâne drag prin vitalitatea, stilul său oratoric și pasiunea cu care ne vorbește, dar mai drag îmi este adevărul.

Sterie CIUMETTI