Darius Vâlcov, urmărit penal de DIICOT. Acuzații de periclitare a securității naționale

Procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale pe numele lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională, în legătură cu publicarea protocolului de colaborare între SRI şi Parchetul General, relatează Agerpres

Potrivi unor oficiali ai DIICOT, Vâlcov a fost pus sub acuzare încă din luna februarie, fiind citat de două ori pentru a fi audiat.

Dosarul a fost deschis după ce Darius Vâlcov a postat pe Facebook, în august 2018, un protocol de colaborare între SRI şi Parchet, care avea caracter clasificat, referitor la “cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, încheiat în decembrie 2016.

Într-un alt dosar deschis la Parchetul General şi declinat ulterior la DIICOT, procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de o grefieră, care ar fi fotocopiat protocolul şi i l-ar fi dat Adinei Florea, în prezent procuror şef adjunct al Secţiei de investigare a magistraţilor.

Pe 8 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv un protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (nesecret) şi un protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel secret).

Cu privire la cel de-al doilea protocol, Parchetul General arăta că, la 22 martie 2018, a iniţiat demersurile pentru declasificare şi a solicitat SRI acordul în acest sens.

“Obiectul protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de SRI şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI şi ale Codului de procedură penală. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului”, explica Parchetul General.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/darius-valcov-urmarit-penal-de-diicot-acuzatii-de-periclitare-a-securitatii-nationale-1136220


Analyse


2025-11-07 07:30:20

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.8)

Subject: urmare penala pentru divulgare secret national

Entity Sentiment:

  • darius valcov: negative (score: -0.4 magnitude: 1, occurrence: 4)
  • diicot: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • serviciul roman informatii: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • parchetul general: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • adina florea: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • viorica dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • facebook: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • protocol cooperare sri parchet
  • publicare protocol cooperare
  • secret clasificat
  • cooperare securitate nationala

KeyWords:

  • securitate
  • parchet
  • sri
  • diicot
  • protocol

Excerpt: Procurorii diicot au dispus inceperea urmaririi penale pe numele lui darius valcov, consilier al premierului viorica dancila, pentru divulgare a secretului ce pericliteaza securitatea nationala in legatura cu publicarea protocolului de colaborare intre sri si parchetul general. Potrivit unor oficiali diicot, valcov a fost pus sub acuzare inca din luna februarie, fiind citat de doua ori pentru a fi audiat. Dosarul a fost deschis dupa ce valcov a postat pe facebook protocolul, care avea caracter clasificiat, referitor la cooperarea pentru indeplinirea sarcinilor ce revin. Protocolul si-a incetat efectele la data de 13.03.2017, iar parchetul general a solicitat sri sa comunice mentinerea caracterului clasificat.

Summary: DIICOT a deschis urmarire penala pe Darius Valcov, consilier al premierului, acuzat de divulgare a unui secret ce pericliteaza securitatea nationala prin publicarea protocolului de cooperare intre SRI si Parchetul General. Dosarul a fost deschis dupa ce Valcov a postat protocolul pe Facebook, document clasificat, ce viza cooperarea pentru infractiuni contra securitatii nationale, terorism si infractiuni ale cadrelor militare ale SRI. Parchetul General a solicitat declasificarea protocolului, iar SRI a fost intrebat daca mentine caracterul secret. Evenimentul a suscitat discutii despre responsabilitatile institutiilor si despre modul in care documente clasificare pot ajunge publice.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.