Sute de buzoieni la parada de 1 Decembrie
Ce înseamnă Ziua Naţională a României
Garnizoana Buzău a organizat luni pe Calea Eroilor din municipiul Buzău o ceremonie militară şi religioasă, urmată de defilarea cu personal din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.
Evenimentul a debutat prin intonarea Imului Naţional al României şi o ceremonie religioasă.
Ulterior, comandantul Garnizoanei Buzău, general-maior Gabriel Constantin Turculeţ a trasmis un mesaj cu ocazia Zilei de 1 Decembrie.
Totodată, primarul municipiului Buzău, prefectul judeţului şi preşedintele Consiliului Judeţean Buzău au punctat prin scurte alocuţiuni, însemnătatea Zilei Naţionale a României.
Timp de aproximativ 40 de minute, prin faţa a sute de buzoieni au defilat militari din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica” şi din alte structuri ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, din Garnizoana Buzău, precum Batalionul 52 Operaţii Speciale ,,Băneasa – Otopeni”, Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic „Aurel Vlaicu” Boboc sau Detaşamentele Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, instituţie ce şi-a adaptat permanent programele de tehnologice din domeniu, integrând pregătirea specifică pentru aeronava multirol F-16 şi pentru cerinţele NATO şi la evoluţile sistemul antiaerian Patriot. La eveniment au luat parte şi reprezentanţi ai administraţiei locale.
Ulterior, în jurul orei 12.00, buzoienii au fost invitaţi în curtea Centrului Muzeal I.C.Brătianu din municipiul Buzău unde Consiliul Judeţean a pregătit un program artistic dedicat Zilei Naţionale a României.
Source URL: https://www.tvbuzau.ro/sute-de-buzoieni-la-parada-de-1-decembrie/
