La sediul Consiliului Județean Buzău a avut loc astăzi o întâlnire de lucru coordonată de Petre Adrian, președintele interimar al CJ Buzău, alături de reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), dedicată proiectelor aflate în evaluare și derulare în unitățile administrativ-teritoriale din județ.
La discuții au participat Florin Bănică, președinte AFM, și Aura Anca Roxana Cristea, director AFM, precum și numeroși primari buzoieni implicați în proiecte finanțate prin programele instituției.
Întâlnirea a vizat proiecte de importanță majoră pentru comunitățile locale, între care:
- modernizarea și extinderea sistemelor de apă și canalizare,
- eficientizarea energetică prin modernizarea iluminatului public,
- investiții în energie verde prin instalarea de sisteme fotovoltaice.
Scopul principal al sesiunii de lucru a fost facilitarea unui dialog direct între autoritățile locale și reprezentanții AFM, astfel încât primarii să obțină răspunsuri clare, soluții concrete și sprijin aplicat pentru accelerarea proceselor de accesare și implementare a finanțărilor.
„Mă bucur că întâlnirea a fost una constructivă, iar primarii buzoieni au primit informații utile și soluții practice pentru a duce la bun sfârșit proiectele atât de importante pentru dezvoltarea locală”, a declarat Petre Adrian.
Acesta a subliniat că o colaborare eficientă între UAT-uri și AFM este esențială pentru realizarea investițiilor care aduc beneficii reale buzoienilor și contribuie la creșterea calității vieții în întregul județ.
Întâlnirea s-a încheiat cu angajamentul tuturor părților de a continua cooperarea într-un ritm accelerat, pentru ca proiectele de mediu și infrastructură să avanseze fără întârzieri și cu rezultate vizibile în comunități.


Source URL: https://stiridinsursebuzau.ro/intalnire-de-lucru-la-consiliul-judetean-buzau-proiectele-de-mediu-ale-uat-urilor-analizate-impreuna-cu-conducerea-afm/






