Sondaj Genesis Property: Angajații resimt tot mai mult stresul la job. Biroul și socializarea cu colegii, ancore de echilibru și stabilitate | R3media

ACTUALITATESondaj Genesis Property: Angajații resimt tot mai mult stresul la job. Biroul…

Sondaj Genesis Property: Angajații resimt tot mai mult stresul la job. Biroul și socializarea cu colegii, ancore de echilibru și stabilitate

Aproape jumătate dintre angajații români se declară îngrijorați de stabilitatea veniturilor și de impactul contextului economic asupra locului de muncă, potrivit unui sondaj realizat de Genesis Property în octombrie 2025.

Studiul, efectuat pe un eșantion de 1.025 de respondenți la nivel național, arată că 47% dintre participanți se tem pentru stabilitatea financiară, iar 45,5% anticipează posibile măsuri interne în companiile unde lucrează, ca reacție la presiunile economice.

Totodată, 40,2% dintre angajați afirmă că nu mai reușesc să mențină un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală, ceea ce accentuează riscul de epuizare și scădere a motivației la job.

„Angajații resimt tot mai puternic nesiguranța legată de viitorul profesional și financiar, pe fondul incertitudinilor economice care afectează companiile”, se precizează în comunicatul Genesis Property.

Principalele surse de stres identificate sunt veniturile insuficiente raportat la costul de trai în creștere (54,8%), volumul ridicat de muncă (41%), relațiile dificile cu colegii (29,4%) și leadershipul considerat deficitar (25,7%).

În acest context, lucrul la birou este perceput de mulți angajați drept o ancoră de stabilitate emoțională și profesională. Șapte din zece respondenți afirmă că pauzele scurte de relaxare contribuie semnificativ la echilibrul psihic, iar jumătate spun că interacțiunea directă cu colegii le reduce stresul și le îmbunătățește starea de bine.

„Într-un climat marcat de neliniște și schimbare, biroul redevine un reper de echilibru și siguranță emoțională. Este mai mult decât un loc pentru desfășurarea activității profesionale – este un spațiu care le oferă oamenilor stabilitate, sens și sprijin reciproc”, a declarat Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY la Genesis Property.

Potrivit studiului, 35% dintre angajați consideră că lucrul de la birou îi ajută să separe mai clar viața profesională de cea personală, iar 28% spun că socializarea cu colegii contribuie la reducerea stresului legat de perspectivele profesionale. În plus, peste 75% dintre respondenți preferă să lucreze cel puțin 2-3 zile pe săptămână de la birou, confirmând tendința unui model de lucru hibrid echilibrat.

Pentru a-și îmbunătăți experiența la birou, angajații menționează ca priorități programul flexibil (63,6%), pauzele regulate (38,7%), spațiile moderne și luminoase (36,4%), zonele verzi (30,2%) și trainingurile de dezvoltare personală și profesională (32,7%).

Rezultatele sondajului susțin direcția strategică a companiei Genesis Property, care dezvoltă campusul de birouri YUNITY Park – un proiect estimat la 50 de milioane de euro, conceput pentru a răspunde nevoilor de echilibru și conectare ale angajaților. Proiectul, aflat în cea de-a treia etapă de dezvoltare, include spații verzi, zone de relaxare și facilități menite să sprijine starea de bine la locul de muncă.

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
38,500FaniÎmi place

Source URL: https://r3media.ro/sondaj-genesis-property-angajatii-resimt-tot-mai-mult-stresul-la-job-biroul-si-socializarea-cu-colegii-ancore-de-echilibru-si-stabilitate/


Analyse


2025-12-01 22:24:15

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.