Fostul președinte Traian Băsescu spune că, dacă ar mai fi președinte de partid, nu ar semna pactul propus de Viorica Dăncilă pentru că acest lucru ar însemna „o urcare în barca guvernului PSD”.
„Categoric, dacă aș fi președinte de partid, nu aș semna un asemenea pact, pentru că în primul rând ar fi o urcare în barca guvernului PSD pe niște politici pe care noi le-am acuzat a fi incorecte. V-o spun sigur, am văzut în pact aici că grija PSD-ului care cheamă la semnarea acestui pact e bunăstarea românilor”, a spus Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică sâmbătă la România TV, potrivit Mediafax.
Fostul președinte a adăugat că mărirea pensiilor și salariilor nu înseamnă bunăstare pentru români, ci creșterea calității vieții.
„Să nu se supere nimeni pe mine, dar e cel mai mare fals pe care l-am văzut pus pe hârtie, în ultimul timp. Mărirea pensiilor și salariilor nu înseamnă creșterea bunăstării. Înseamnă creșterea calității vieții. Nu înseamnă spitale în care iei nosocomiale și ieși la cimitir, școli adecvate. Calitatea vieții înseamnă să aibă autostrăzi, un mediu curat și abia apoi salariu. Degeaba ai salariu mai mare dacă te duci în spital și mori, degeaba ai pensie mai mare când ieși din spital cu o cruce în față. Pensiile trebuiau mărite, dar trebuiau mărite chibzuit”, a spus Băsescu.
Premierul Viorica Dăncilă a propus, vineri, un pact între partidele politice din Parlament, în care acestea își iau angajamentul că vor lupta pentru bunăstarea cetățenilor și că nu vor tăia pensiile și salariile.
Editor web: Monica Bonea
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/basescu-pactul-propus-de-dancila-e-cel-mai-mare-fals-pe-care-l-am-vazut-pe-hartie-1187115
Analyse
2025-11-09 01:28:07
General Sentiment: negative (score: -0.35 magnitude: 0.75)
Subject: pactul propus de dancila
Entity Sentiment:
- traian basescu: neutral (score: 0.1 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
- viorica dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
- psd: negative (score: -0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
- romania tv: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- monica bonea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: Romanian
Safety Moderation:
KeyPhrases:
- pact propus de dancila
- marire pensiilor si salariilor
- barca guvernului psd
KeyWords:
- bunastare
- pensii
- salarii
- autostrazi
Excerpt: fostul presedinte basescu afirma ca pactul propus de viorica dancila este cel mai mare fals pe hartie si ca aderarea la guvernul psd prin semnarea pactului ar insemna o urcare in barca partidului si politici considerate incorecte. basescu afirma ca marirea pensiilor si salariilor nu inseamna bunastare, ci cresterea calitatii vietii, prin autostrazi, mediu curat si conditii medicale adecvate. pensiile ar fi trebuit marite cu masura. premierul dancila a propus pact intre partide pentru a lupta pentru bunastarea cetatenilor si pentru a nu taia pensiile si salariile.
Summary: traian basescu critica pactul propus de dancila, afirmand ca este cel mai mare fals pe hartie si ca semnarea lui ar reprezenta o urcare in barca guvernului psd pe politici incorecte. el sustine ca marirea pensiilor si salariilor nu inseamna bunastare, ci cresterea calitatii vietii prin autostrazi si un mediu curat, iar cheltuielile sociale trebuie gestionate cu rigoare. dancila a propus pact intre partide din Parlament pentru a lupta pentru bunastarea cetatenilor si pentru a nu taia pensiile si salariile. articolul evidentiaza o tensiune in sistemul politic romanesc si apare pe Romania TV, Mediafax si Digi24.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.