Președintele USR, deputatul Dan Barna, a lipsit miercuri de la ședința Parlamentului în care partidele de opoziție au reușit, la limită, să reprogrameze votul pentru moțiunea de cenzură fixat de PSD pentru ziua de sâmbătă. Votul a fost de 181 pentru PSD și 194 pentru Opoziție.
Rezultatul a depins decisiv de absența a 26 de parlamentari PSD și de neintroducerea intenționată a cartelelor de vot în aparate de către Paul Stănescu și cei doi senatori PSD.
Președintele USR a scris însă pe Facebook, după vot, că ”Majoritatea PSD din Parlament nu mai există, votul de astăzi pentru calendarul moțiunii a arătat că guvernul Dăncilă are garanția expirată. Ne vedem joi la vot”
Dan Barna se află miercuri la Madrid, în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale.
(Editor A.D.)
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dan-barna-a-lipsit-de-la-sedinta-in-care-opozitia-s-a-luptat-cu-psd-pentru-votul-la-motiunea-de-cenzura-1195465