Medicii SUUMC au realizat prima electroporație pentru un insulinom pancreatic din România
O pacientă în vârstă de 21 de ani a fost primul beneficiar din România al acestei proceduri, realizată cu succes de o echipă multidisciplinară a Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) anunță că, luna aceasta, o echipă multidisciplinară a unității medicale a realizat cu succes, în premieră națională, o electroporație pentru un insulinom pancreatic, în cazul unei paciente în vârstă de 21 de ani.
Pacienta, deși foarte tânără, prezenta simptome severe, iar medicii au apreciat că are nevoie de o intervenție eficientă, dar cât mai blândă. În acest contezxt, specialiștii SUUMC au decis să intervină, pentru prima dată în România, prin electroporație, procedură care a fost realizată cu succes și „a oferit o soluție minim invazivă, menținând calitatea vieții pe termen lung”, chiar dacă prima opțiune ar fi fost chirurgia clasică, care implică o intervenție mai extinsă, o perioadă mai lungă de spitalizare și riscuri mai mari, se arată într-un comunicat al SUUMC.
Procedura s-a realizat sub anestezie generală, cu intubație, iar Radiologia intervențională a folosit ghidaj ecografic pentru poziționarea precisă a electrozilor în interiorul tumorii. După aplicarea impulsurilor electrice, electrozii au fost retrași și accesul a fost închis. Echipa multidisciplinară a monitorizat atât eficacitatea, cât și siguranța pacientei care, în urma intervenției „prezintă ameliorare semnificativă a simptomelor și nu a înregistrat complicații”.
Potrivit specialiștilor unității medicale, „insulinomul este, în majoritatea cazurilor, o tumoare benignă (necanceroasă) a pancreasului care produce insulină în exces, determinând episoade frecvente de hipoglicemie. Acestea pot provoca amețeli, tremurături, confuzie sau pierderea conștienței. În cazul pacientei, crizele de hipoglicemie erau severe și afectau grav calitatea vieții”.
Electroporația este o procedură minim invazivă care folosește impulsuri electrice controlate aplicate la nivelul țesutului tumoral, modificând membranele celulare și distrugând selectiv celulele tumorale, fără a folosi căldură, spre deosebire de unele metode clasice. Avantajele principale includ: acces minim invaziv (mică incizie sau puncție); evitarea unei intervenții chirurgicale majore; conservarea țesutului sănătos din jur; timp de recuperare mai scurt.
Intervenția a fost un succes, iar „pacienta se simte foarte bine, valorile glicemice au crescut treptat, iar crizele de hipoglicemie au dispărut. Nu s-au înregistrat complicații perioperatorii, iar urmărirea va continua prin controale clinice și imagistice conform protocoalelor, pentru a asigura rezultate pe termen lung”, precizează lt. col. medic dr. Cezar Bețianu, medic primar radiologie și imagistică medicală, competență în ecografie generală, CT, RM și Senologie (operator procedură), care a realizat intervenția împreună cu col. Augustin Dima – medic primar chirurgie generală și col. Augustin Tudose – medic primar ATI, cu sprijinul echipelor de rezidenți și de asistenți medicali.
Această premieră națională marchează un pas important în oferirea de opțiuni terapeutice minim invazive pentru tumori pancreatice benigne care produc simptome severe. Electroporația poate fi o soluție pentru pacienți selectați pentru care se caută alternative la chirurgia clasică – în special tineri pentru care dorim să reducem impactul pe termen lung.
Conducerea unității medicale mulțumește întregii echipe medicale „pentru profesionalism, dedicare și pentru reușita acestei intervenții de referință pentru medicina din România”.
Foto: SUUMC/Daniel Iancu
Source URL: https://sanatateabuzoiana.ro/medicii-suumc-au-realizat-prima-electroporatie-pentru-un-insulinom-pancreatic-din-romania/
