Video Cristian Diaconescu: USR gândeşte ca şi cum vor câştiga alegerile anticipate cu 51%, ce fac dacă iese aceeaşi configurare politică?

Cristian Diaconescu a spus, invitat la Jurnalul de Seară de la Digi24, că deşi unii lideri din opoziţie îşi doresc declanşarea alegerilor anticipate, în pofida dificultăţii constituţionale, nu au un răspuns în legătură cu ce ar face dacă rezultatele alegerilor ar da o situaţie similară cu cea de acum. „USR gândeşte ca şi cum după alegerile anticipate ia 51%”, a spus Diaconescu.

„În primul rând, un pact politic între şefii de partide, care la rândul lor după aceea trebuie să se întoarcă la partidele lor şi să şe spună aşa: Oameni buni, am intrat la guvernare, am luat deconturile foarte complicate pe care ni le-a lăsat Partidul Social Democrat, din acest moment, însă, trebuie să plecăm şi să ne dăm cu toţii demisia pentru organizarea unor alegeri. Procedura constituţională nu o mai repet, s-a tot discutat la dumneavoastră, este cât se poate de complicată.

Dar aş mai avea şi eu o întrebare, dacă după alegerile anticipate iese aceeaşi configurare politică. Atunci ce vor face? Nu ştiu, s-ar putea ca procentele să fie oarecum asemănătoare ca cele de la europarlamentare. Adică să fie nevoie de coaliţie şi mai mult ca sigur că va fi nevoie de coaliţie. Am senzaţia că USR gândeşte ca şi cum după alegerile anticipate ia 51%. Exclus.

Nu se poate, nu va lua niciun partid 51% şi atunci îţi precondiţionezi înţelegerile de astăzi, având România la mijloc pentru ce se va întâmpla mâine. E vag şi foarte incert în politică. Şi în al doilea rând spui cu atât nonşalanţă că laşi încă 5 luni guvernul PSD la guvernare.

Înţeleg că au mărit cu un milion salariul minim, dar de ce nu cu 10 milioane? Ce au de pierdut? Că nu ei vor plăti. E splendid să guvernezi aşa ştiind că va plăti celălalt. Să fii şi la guvernare şi în opoziţie în acelaşi timp, şi la resurse şi la proiectul şi atitudinea de opozant.

Nu, este o situaţie paradoxală care nu poate continua pentru că o vom deconta. România aceea lăsată la întâmplare va fi mult mai greu de condus şi costul politic va fi mult mai mare pentru acele partide decât cel de-acum”, a declarat Cristian Diaconescu la Digi24.

Editor: Adrian Dumitru

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cristian-diaconescu-usr-gandeste-ca-si-cum-vor-castiga-alegerile-anticipate-cu-51-ce-fac-daca-iese-aceeasi-configurare-politica-1205040


Analyse


2025-11-08 15:45:24

General Sentiment: negative (score: -0.25 magnitude: 0.8)

Subject: planul usr pentru alegeri anticipate

Entity Sentiment:

  • usr: negative (score: -0.4 magnitude: 0.9, occurrence: 2)
  • cristian diaconescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • partidul social democrat: negative (score: -0.5 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • alegeri anticipate: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • plan usr alegeri anticipate
  • pact politic lideri
  • cost politic mare
  • configurare politica romania

KeyWords:

  • usr
  • guvernare
  • coalitie
  • romania
  • cost

Excerpt: cristian diaconescu afirma la digi24 ca un pact intre sefii de partide nu poate garanta rezolvarea situatiei si ca rezultatul alegerilor anticipate ar putea fi similar cu configuratia actuala. el critica gandirea de a lua 51% si spune ca ar precondi intelegerile politice. de asemenea, el critica mentinerea guvernului psd cu cinci luni si avertizeaza ca acest lucru poate costa romania mai mult decat se crede, evidentiind tensiuni si un potential cost politic ridicat.

Summary: stirea analizeaza interventia lui cristian diaconescu referitoare la strategia usr referitoare la alegeri anticipate si la posibila obtinere a 51 la suta. el sustine ca doar un pact intre sefii de partide nu este suficient si ca un rezultat similar celui actual ar detalia necesitarea unei coalitii si ca mentinerea guvernului psd 5 luni este incorecta din punct de vedere politic. articolul evidentiaza tensiuni politice, costuri politice si importanta unor solutii responsabile inaintea unei eventuala anticipare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.