Ion Iliescu acuză „distorsionări” şi în cazul interviului dat ruşilor: Dubla traducere a dus la pierderea nuanţelor

Fostul preşedinte Ion Iliescu spune din nou că un interviu al său a fost distorsionat, de această dată involuntar. E vorba de interviul pe care Ion Iliescu l-a acordat pentru agenţia guvernamentală de presă din Rusia, TASS, în care a vorbit de „necesitatea normalizării relaţiilor dintre Rusia şi România”. Într-o postare pe blogul personal, fostul preşedinte dă vina pe „dubla traducere din română în rusă şi din rusă în română” pentru „distorsionarea involuntară” şi „pierderea” de nuanţe din spusele sale. 

În postarea de pe blog, Ion Iliescu publică întregul interviu pe care l-a acordat agenţiei de stat ruse. Nikolai Morozov, jurnalistul care a realizat interviul, spune în deschiderea acestuia că fostul președinte, ajuns la 89 de ani, nu mai are ieșiri publice, a cerut urna mobilă la ultimele alegeri, nu mai acordă interviuri, dar „pentru corespendentul TASS, Iliescu a făcut o excepție”.

Pe lângă apelul la normalizarea relaţiilor cu Rusia, Iliescu mai spune şi că relaţiile sale cu PSD „s-au răcit din motive care ţin strict de valori şi principii” şi că este „profund îngrijorat de tendinţele totalitare din politică”. Fostul preşedinte îşi mai acuză partidul că s-a dezideologizat şi că s-a transformat „într-un partid al puterii”.

Şi anul trecut fostul preşedinte acuza că spusele i-au fost distorsionate în cadrul unui interviu, acordat atunci publicaţiei franceze Le Figaro.

Citiți și:  Politologul Cristian Pîrvulescu, despre interviul lui Ion Iliescu acordat presei ruse: „Cred că își aduce aminte foarte bine anii ’50”

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ion-iliescu-acuza-distorsionari-si-in-cazul-interviului-dat-rusilor-dubla-traducere-a-dus-la-pierderea-nuantelor-1229349


Analyse


2025-03-23 04:33:52

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: Iliescu acuza distorsionari interviu

Entity Sentiment:

  • Ion Iliescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 6)
  • Rusia: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • TASS: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • PSD: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Nikolai Morozov: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Cristian Pirvulescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Media

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ion Iliescu acuza distorsionari in interviul acordat agentiei TASS, mentionand ca dubla traducere a dus la pierderea nuantelor. El subliniaza necesitatea normalizarii relatiilor cu Rusia si critica PSD pentru dezideologizare.

Summary: Ion Iliescu acuza distorsionari in interviul acordat agentiei de presa TASS, mentionand ca dubla traducere a dus la pierderea nuantelor. In interviu, Iliescu a vorbit despre necesitatea normalizarii relatiilor dintre Rusia si Romania si a criticat PSD pentru dezideologizare si transformarea intr-un partid al puterii. De asemenea, si-a exprimat ingrijorarea fata de tendintele totalitare din politica. Anul trecut, Iliescu a facut acuzatii similare in legatura cu un interviu acordat publicatiei Le Figaro.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.