Comercianții care refuză înlocuirea produselor neconforme riscă amenzi mari

Camera Deputaților a adoptat o lege care prevede amenzi între 5.000 și 25.000 de lei pentru comercianții care refuză să înlocuiască produsele neconforme.

Comercianţii care nu vor înlocui produsele neconforme vor risca amenzi între 5.000 şi 25.000 de lei, potrivit unui proiect al PNL adoptat în Camera Deputaţilor.

Măsura vine în sprijinul consumatorilor şi pentru o concurenţă corectă în piaţă, spune deputatul liberal Daniel Gheorghe.

Daniel Gheorghe: Este încurajată conformarea comercianților în situațiile în care consumatorii solicită returnarea unui bun, lucru care până acum nu era acoperit printr-o sancțiune contravențională, deci de aici puteau decurge o serie de abuzuri cu privire la consumatori.

Deputatul AUR Ionel Gheorghe afirmă că modificările vin să corecteze actuala legislație.

Ionel Gheorghe: În prezent, consumatorii au dreptul să primească un produs dacă cel cumpărat nu este conform sau este defect în primele 30 de zile de la cumpărare, dar nu exista nicio pedeapsă față de comercianții care refuzau să facă acest schimb.

Camera Deputaţilor este for decizional, iar actul normativ va fi transmis preşedintelui pentru promulgare, ne-a transmis reporterul RRA Cătălin Purcaru.

Source URL: https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/comerciantii-care-refuza-inlocuirea-produselor-neconforme-risca-amenzi-mari-id218490.html


Analyse


2025-11-09 21:36:19

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 1.2)

Subject: lege pentru inlocuire produse neconforme

Entity Sentiment:

  • camera deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • partidul national liberal: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • aur: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • daniel gheorghe: positive (score: 0.4 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • ionel gheorghe: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • amenzi comercianti inlocuire
  • produsele neconforme
  • concurenta corecta piata

KeyWords:

  • consumator
  • amenzi
  • comerciant
  • piata
  • lege

Excerpt: Camera Deputatilor a adoptat o lege prin care comerciantii care refuza sa inlocuiasca produsele neconforme vor primi amenzi intre 5000 si 25000 de lei. Masura vine in sprijinul consumatorilor si pentru o concurenta corecta in piata, spune deputatul liberal Daniel Gheorghe. Daniel Gheorghe: Este incurajata conformarea comerciantilor in situatiile in care consumatorii solicita returnarea unui bun, lucru care pana acum nu era acoperit printr-o sanctiune contraventionala, deci de aici puteau decurge o serie de abuzuri cu privire la consumatori. Deputatul AUR Ionel Gheorghe afirma ca modificarile vin sa corecteze actuala legislatie. Ionel Gheorghe: In prezent, consumatorii au dreptul sa primeasca un produs daca cel cumparat nu este conform sau este defect in primele 30 de zile de la cumparare, dar nu exista nicio pedeapsa fata de comerciantii care refuzau sa faca acest schimb. Camera Deputatilor este for decizional, iar actul normativ va fi transmis presedintelui pentru promulgare.

Summary: Articolul trateaza adoptarea unei legi de catre Camera Deputatilor prin care comerciantii care refuza sa inlocuiasca produsele neconforme pot primi amenzi intre 5000 si 25000 de lei. Legea vine in sprijinul consumatorilor si asigura o concurenta corecta in piata, potrivit deputatului liberal Daniel Gheorghe. Daniel Gheorghe precizeaza ca masura incurajeaza conformarea comerciantilor in situatiile in care clientii solicita returnarea unui bun, ceea ce pana acum nu era sanctionat contraventional. Deputatul AUR Ionel Gheorghe sustine ca modificarile corecteaza cadrul legislativ actual. Ionel Gheorghe mentioneaza ca in prezent consumatorii au dreptul sa primeasca un produs daca cel cumparat nu este conform sau este defect in primele 30 de zile, dar nu exista pedepse pentru comercianti care refuzau schimbul. Camera Deputatilor este for decizional, iar actul normativ va fi transmis presedintelui pentru promulgare.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.